Social

Kolnul si Renania pe cont propriu

Pentru o excursie organizata pe cont propriu, doar din cateva click-uri pe internet, Germania este probabil tara ideala. Trans­portul public urban si caile ferate functioneaza perfect, informatiile pentru turisti sunt disponibile la tot pasul daca rupi macar cateva vorbe in engleza, iar de cand operatori low-cost ca Germanwings sau Blue Air au inceput sa zboare pe ruta Bucuresti-Koln nici drumul cu avionul nu mai costa prea mult. Cu toate taxele incluse bile­tul dus-intors, rezervat din iunie pentru octombrie, a costat 130 de euro de persoana la Germanwings. Odata ajuns pe aeroportul Koln-Bonn lucrurile sunt aproape incredibil de simple: urmezi indicatoarele pana la statia de cale ferata, aflata sub terminal, dai 2 euro si 30 de centi pe bilet, si vreme de 90 de minute poti lua oricare din trenurile care trec din sfert in sfert de ora spre gara centrala din Koln. Dupa o calatorie de 17 minute iesi din gara si peisajul iti taie rasuflarea: ai de urcat doar 30 de trepte ca sa ajungi pe esplanada Domului, iar dantelaria de piatra a uriasei cladiri parca se prabuseste peste tine. Daca esti familiarizat cat de cat cu orasul, din gara intri direct la metrou si, cu 1,2 euro, ajungi in orice punct din zona centrala a orasului, unde se afla majoritatea hotelurilor. Daca nu, e bine de stiut ca taxiul nu e aberant de scump: o calatorie de peste 4 kilometri, de la gara la piata Barbarossa, cu un Mercedes nou, costa 7 euro cu tot cu ciubuc. Iar notiunea de taximetristi tepari specializati in jumulit straini nu exista: taxiurile asteapta cuminti, la coada, iar daca incerci sa te sui intr-unul aflat mai in spate esti indrumat politicos spre cel aflat in fruntea sirului. La hotel afli ca si rezervarile facute prin internet cu cateva luni in urma functioneaza fara probleme, chiar daca vii din Romania. Iar preturile sunt rezonabile, intre 30 si 40 de euro de persoana cu mic dejun inclus, la hoteluri de 2-3 stele situate in centrul istoric. Trebuie doar sa alegi perioade in care nu se desfasoara vreo expozitie la uriasul centru Koln Messe, pentru ca pe durata acestor evenimente preturile la hotelurile din oras “explodeaza”. Turism cultural? Kein Problem! De departe cel mai important oras din zona Renaniei, Kolnul se lauda cu o istorie de 2000 de ani si cu monumente iesite din comun. Domul gotic este cel mai spectaculos si cel mai cunoscut, dar orasul mai adaposteste 12 biserici romanice, dintre care unele au o vechime de peste un mileniu. In ciuda bombardamentelor salbatice care au redus Kolnul la un morman de moloz in timpul razboiului, facand 20.000 de morti, cladirile care vorbesc despre istoria multimilenara a metropolei renane sunt inca in picioare si uimesc si azi turistii. Pe langa bisericile stravechi mai merita vizitate primaria, vechiul arsenal transformat in muzeu si extrem de pitorestile porti medievale ale orasului. De asemenea, langa Dom se afla muzeul romano-german, cu exponate de mare valoare, printre care cateva superbe mo­zaicuri din vilele anticei Colo­nia Agripinensis. Kolnul nu este insa nici pe departe un oras incremenit in trecut. Bruhl, Bonn si o croaziera pe Rin cu 23 de euro La 20 de kilometri de Koln, in oraselul Bruhl, se afla palatul Augustusburg, un Versailles german cladit in secolul XVIII de printul-episcop Clemens August. Probabil ca prin alte tari s-ar fi organizat excursii optionale de vreo 20 de euro de persoana pentru vizitarea Augustusburgului, dar la Koln ajunge sa iei tramvaiul 18, la un pret de 3,2 euro de persoana. Cobori la Bruhl-centru, o iei pe pietonalul din zona veche a orasului, si te trezesti in gradinile palatului, care se viziteaza gratis. Ca sa vizitezi castelul , folosit de guvernul federal german pentru gazduirea inaltilor oaspeti straini, mai dai 4 euro, iar daca te tin picioarele traversezi imensul parc si vizitezi castelul de vanatoare Falkenlust. Daca iesi de la Augustusburg pe poarta principala dai chiar in gara Bruhl-ului, iar de aici mai dai 4.10 euro pe un bilet de tren pana la Bonn , capitala federala din epoca razboiului rece. In prezent doar un puternic centru universitar, Bonn-ul se mandreste cu o superba catedrala, denumita Munster, ale carei origini urca pana in secolul IV dupa Christos. Pe locul unei cripte martirice au fost ridicate succesiv mai multe biserici, carolingiana, romanica si gotica, iar actuala constructie domina centrul orasului. De la Bonn ar fi pacat sa te intorci la Koln cu trenul: ambele orase sunt situate pe malul Rinului, iar vaporasul face doar doua ore megand in aval. Un bilet costa intre 10 si 16 euro, iar peisajul este superb. Pentru cei care au o zi la dispozitie, este insa recomandabil un drum cu trenul la Mainz, dimineata devreme, si plecarea la ora 8.15 in croaziera de o zi pe Rinul superior. Imaginile oferite de castelele cocotate pe stancile ce strajuiesc fluviul sunt de neuitat. Aachen, capitala lui Carol cel Mare Aachenul, vechiul Aix-la-Chapelle al lui Charlemagne, este doar la o ora si cinci minute de mers cu trenul de la Koln, biletul dus-intors costa 15.5 euro de persoana, iar ziua cursele se succed la fiecare jumatate de ora. Evident, oricine ajunge aici viziteza Domul lui Carol cel Mare, si chiar la final de octombrie intalnesti turisti veniti din toate colturile lumii, de la rusi la spanioli si de la japonezi la americani. In fond, este vorba despre primul monument din Germania inclus pe lista UNESCO. Aachenul nu se reduce insa la relicvele epocii carolingiene: intreg centrul orasului este extrem de pitoresc, iar strazile din jurul impresionantei primarii medievale adapostesc sumedenie de carciumi care functioneaza neintrerupt de vreo 500 de ani. Info plus: Shopping? NATURLICH! Chiar din fata Domului pleaca Hohe Strasse, o pietonala pe care se insiruiesc, unul langa altul, magazine ale celor mai cunoscute firme de moda, bijuterii sau ceasuri de lux. Pe-aici si un barbat total neinteresat de cumparaturi tot arunca un ochi in trei-patru vitrine, iar o femeie pierde cu siguranta o zi intreaga. De pe Hohe faci stanga pe Schildergasse, alt pietonal comercial, flancat tot de magazine si de imense galerii comerciale. De la intersectia cu Hohe pana la Neumarkt, vechea piata de vite a orasului din secolul XI, intalnesti pe Schildergasse vreo 5-6 galerii mai mari decat magazinul Unirea, plus alte cateva zeci de magazine de firma. Bani sa ai, ca de cumparat gasesti absolut orice, de la ceasuri Lange&Sohne de 50.000 de euro bucata la tenisi redusi de la 100 la 20 de euro. Aboneaza-te la Newsletter-ul de Turism Acasa.ro ca sa afli care sunt cele mai frumoase destinatii de vacanta.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Cum iti gasesti un job pe timp de criza?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.