Social

Kaka, salvatorul lui AC Milan

AC Milan s-a calificat cu emoţii în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, obţinand o victorie la limită, scor 1-0, în faţa lui Celtic Glasgow , după disputarea prelungirilor. La finalul celor 90 de minute, scorul era 0-0, la fel ca în meciul tur, disputat în urmă cu două săptămani. “Diavolii” au controlat autoritar partida, de la început pană la sfarşit, însă şansa scoţienilor şi intervenţiile de senzaţie ale portarului Boruc (cel mai bun om al oaspeţilor), au menţinut scorul egal. Goalkeeper-ul campioanei scoţiei a reuşit şapte parade , iar Inzaghi s-a întrecut în ratări cu Seedorf şi Kaka . Norocul le-a suras oaspeţilor, care au contat foarte puţin în atac. Cand Boruc a fost bătut, l-a salvat bara, în două randuri, la reluările lui Ambrosini şi Kaka. În al treilea minut al primei reprize de prelungiri, internaţionalul brazilian a spart toate ghinioanele, semnand calificarea milanezilor cu un gol superb. Kaka a primit balonul la 35 de metri de poarta adversă şi a pornit într-o cursă infernală spre poarta adversă. A evitat doi adversari şi a trimis mingea printre picioarele lui Boruc, spre disperarea scoţienilor, care începuseră să spere. Celtic a încercat să iasă la atac, însă experimentata formaţie italiană abia le-a permis adversarilor să se apropie de poartă. O calificare pe deplin meritată pentru “Rossoneri”, care au dominat autoritar la toate capitolele partida de pe San Siro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea