Social

Justin Gatlin s-a dopat

În plin scandal declanşat de cazul de dopaj în care este implicat recentul caştigător al Turului Franţei, americanul Floyd Landis, un alt sportiv celebru, compatriotul acestuia, Justin Gatlin, a recunoscut că a fost testat pozitiv la un control doping . Deţinătorul recordului mondial în proba de 100 de metri riscă să fie suspendat pe viaţă. Atletul american este campion olimpic şi mondial în exerciţiu în proba de 100 de metri, iar anul acesta, pe 12 mai, într-un concurs desfăşurat la Doha, în Qatar, a egalat recordul lumii pe această distanţă, cu timpul de 9,77 secunde. Prin intermediul avocatului său, Gatlin a remis un comunicat, în care anunţă că a fost găsit pozitiv în urma unui control efectuat pe 22 aprilie, la concursul Kansas Relays. "Am fost informat de Agenţia Americană Antidoping (USADA) că am fost depistat pozitiv cu testosteron sau produse similare. De cand am aflat rezultatul controlului, am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a afla cauza a ceea ce s-a întamplat. Am cooperat mereu şi voi continua să cooperez cu USADA şi sper că, în cele din urmă, se va descoperi că nu am făcut nimic rău", a explicat sportivul în varstă de 24 de ani. Acesta spune că nu a folosit niciodată substanţe interzise şi că nu a permis să i se administreze astfel de produse, toate controalele la care a fost supus atat în timpul competiţiilor, cat şi în afara acestora fiind negative. Gatlin ştia de la jumătatea lunii iunie de existenţa unui test pozitiv, care a fost confirmat pe 12 iulie, cand a primit rezultatul contraexpertizei. "Principala noastră preocupare este să înţelegem cum a fost depistat pozitiv, pentru că nu a folosit substanţe interzise. Acest rezultat este un mister", a declarat avocatul său, Cameron Myler. În ultimele săptămani, Gatlin a renunţat să participe la mai multe concursuri în Europa, motivandu-şi absenţa printr-o serie de accidentări la picior sau la genunchi. "Problema a apărut după Campionatele Statelor Unite. Justin a alergat de trei ori într-o zi şi, după aceste probe, nu mai putea să meargă", a explicat agentul sprinterului, fostul recordmen mondial la 110 m garduri, Renaldo Nehemiah. Riscă suspendarea pe viaţă Gatlin urmează să fie audiat de o comisie de disciplină a USADA. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă să fie suspendat pe viaţă, deoarece a mai fost depistat pozitiv şi în 2001. Atunci, în organismul său a fost depistată o substanţă numită Aderall, pe care a luat-o cu reţetă, pentru a se trata de o boală de care suferea din copilărie. Federaţia Internaţională de Atletism a reacţionat imediat, prin vocea preşedintelui Lamine Diack: "Regretăm că unul dintre cele mai mari staruri ale sportului nostru se află în faţa unor grave acuzaţii de dopaj. Pentru a apăra credibilitatea atletismului, ne angajăm cu toate eforturile ca, în colaborare cu parteneri precum USADA, să-i protejăm pe sportivii care sunt curaţi de cei care încalcă regulamentele antidoping".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea