Social

Ioana Maria Vlas, condamnată la 13 ani de închisoare

Ioana Maria Vlas a fost condamnată, ieri, în dosarul prăbuşirii FNI , pentru înşelăciune, fals şi abuz în serviciu, la 13 ani de închisoare, iar Nicolae Popa, fost director al grupului de firme Gelsor, a primit 15 ani de închisoare. Popa este însă de negăsit, fiind dat în urmărire internaţională, prin Interpol. Şapte inculpaţi din acest dosar au primit pedepse cuprinse între trei şi cinci ani de închisoare, iar alţi trei au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare. Din pedeapsa de 13 ani, Ioanei Maria Vlas i se va scădea perioada în care a stat în arest şi ar putea beneficia şi de clemenţa legii, avand în vedere că are peste 60 de ani. Trebuie spus că, în dosarul FNI, nu există niciun arestat, Vlas fiind încarcerată în baza mandatului primit în dosarul FNA. Instanţa a încetat procesul în cazul lui Camenco Petrovici, fostul preşedinte decedat al CEC , dar i-a obligat pe moştenitorii săi la plata a 16.606.610 lei către AVAS. În total, condamnaţii din FNI au primit 63 de ani de închisoare. În octombrie 2005, tribunalul a decis condamnarea lor la 101 ani, din care mama FNI avea de executat 20 de ani. 130.000 de investitori, despăgubiţi de stat Tribunalul Bucureşti a constatat valabil contractul de fidejusiune / cau ţiune, încheiat la data de 06.12.1999, între C.E.C., S.C. „SOV INVEST" S.A. şi FNI, prin care CEC garanta despăgubirea investitorilor. În această situaţie, statul roman va plăti, prin intermediul AVAS, o parte din despăgubirile din acest dosar. Completul a decis ca toţi inculpaţii, în solidar cu SC Gelsor SA, SC Sov Invest SA, SC CEC Valori Mobiliare şi AVAS, să plătească despăgubiri pentru 140.000 de investitori. Ei trebuie să restituie nivelul sumelor efectiv investite la FNI, indexate cu rata inflaţiei începand cu data de 24 mai 2000 şi pană la achitarea lor, conform numărului de unităţi de fond deţinute de fiecare persoană. Cheltuielile de judecată, în valoare de aproape două milioane RON, vor fi suportate în solidar de inculpaţi. Decizia, disponibilă pe site-ul www.tmb.ro, poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Vantu - „victimă" a Fondului Audiată în mai multe randuri, Ioana Maria Vlas a declarat magistraţilor că singurul vinovat de prăbuşirea FNI, în 2000, a fost Sorin Ovidiu Vantu, care ar fi coordonat "din umbră" întreaga inginerie financiară. Cercetările procurorilor l-au adus însă pe Vantu în acest dosar numai în poziţia de martor, el însuşi declarand că a pierdut, prin prăbuşirea FNI, peste un milion de dolari, în calitate de investitor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea