Social

La Dinamo este deja o obisnuinta ca o clasare buna in Divizia A sa fie urmata de contre dure intre numerosii conducatori. Din cate se pare, traditia va fi respectata si in aceasta iarna. Dupa cateva conflicte "marunte" intre Giovanni Becali si Nicolae Badea sau Giovanni Becali si suporteri, oficialii clubului din Sos. Stefan cel Mare se pregatesc sa isi "delecteze" suporterii cu un nou scandal la incheierea sezonului de toamna, dupa ultima partida din grupele Cupei UEFA, cu Olimpic Marsilia. Protagonist ar fi acelasi presedinte executiv Giovanni Becali, care il va avea ca partener de harta pe antrenorul Ioan Andone.

Prezent, luni seara, la "Nasul", Giovanni Becali a tradat o raceala crunta fata de actualul tehnician al "cainilor". Presedintele executiv din Sos. Stefan cel Mare a tinut sa precizeze ca este foarte important, ca presedinte, sa lucrezi cu oamenii pe care ii doresti. Intrebat daca, in acest moment, are si la Dinamo antrenorul pe care si-l doreste, fostul impresar a raspuns: "Am, n-am, deocamdata colaborez cu Andone". Giovanni Becali nu a vrut, insa, sa lase impresia ca nu are putere sa hotarasca el cu cine lucreaza, completand: "Daca vrem, ne adunam si il dam afara pe Andone chiar maine".


Ando nu ramane dator

Ioan Andone nu s-a speriat de demonstratia de forta a superiorului sau. Dimpotriva, Ando s-a infuriat si a dat un raspuns pe masura in cadrul emisiunii "Fanatik", de miercuri seara. Afisand atitudinea omului care nu mai are nimic de pierdut, Andone l-a atacat, la randul sau, pe presedintele executiv. "Nu poate Giovanni Becali sa ma dea pe mine afara! Nu are aceasta problema. El nu este decat un angajat al clubului, care poate pierde acest statut la o adica. Daca vrea sa ma dea afara, atunci sa aduca bani de acasa si sa imi plateasca contractul", a spus Ioan Andone. Tehnicianul a recunoscut ca relatiile dintre el si Giovanni Becali sunt strict profesionale. Si acestea au fost, insa, afectate de lipsa de incredere manifestata de Becali si de alti conducatori la adresa sa. "Nu mai simt acea placere sa vin la munca pe care o simteam cand am venit la Dinamo pe acelasi salariu ca la Sportul Studentesc . Unii nu au incredere in mine. Cand nu sunt pretuit, devin periculos. Daca cineva vrea razboi cu mine, atunci maine eu ii declar razboi", a avertizat antrenorul principal al "cainilor". El a pus punctul pe "i", recunoscand: "Nu sunt prieten cu Giovanni Becali".

"Giovanni Becali: Nu ma intereseaza pe mine ce spune Andone. In acest moment, suntem preocupati doar de meciul cu Olimpique Marseille. Daca vrem, ne adunam toti actionarii si il dam afara, dar deocamdata avem alte probleme."


Si-au vorbit urat la telefon

Ioan Andone a dezvaluit, in cadrul aceleiasi emisiuni, ca a avut un schimb de replici dure cu Giovanni Becali, in timpul unei convorbiri telefonice. "M-a sunat si mi-a adresat niste cuvinte urate. I-am raspuns si eu cu aceeasi moneda, pentru ca nu ma sperii de nimic. El crede ca rezolva totul cu forta, dar nu este chiar asa", a povestit tehnicianul. Ando este de parere ca jucatorii nu trebuie sa fie afectati de disputele dintre conducatori.


Antrenorul este tentat sa renunte

Contractul lui Andone expira in vara lui 2006, dar s-ar putea ca tehnicianul sa o paraseasca pe Dinamo chiar din aceasta iarna. Dupa meciul cu Olimpic Marsilia, la clubul din Sos. Stefan cel Mare va avea loc o sedinta de bilant. "Vom pune pe hartie plusurile si minusurile. Ce am realizat, in comparatie cu conditiile avute. Oricum, s-ar putea sa nu mai raman pana in vara, dar vom vedea. Nu pot spune nimic sigur, pana nu ne adunam toti si discutam", a spus Andone. El nu s-a ferit sa comenteze pozitia lui Cornel Dinu, cel care este gata oricand sa preia conducerea tehnica a echipei, dupa ce Procurorul l-a criticat intr-o emisiune televizata: "Oricine este liber sa aiba propria opinie. Este usor sa stai in tribuna si sa comentezi, fara sa stii cu adevarat ce se petrece in teren".


Florentin Petre s-ar bucura sa plece

Dupa confirmarea plecarii lui Dan Petrescu la Wisla Cracovia, este din ce in ce mai probabil ca Florentin Petre sa ajunga in Polonia chiar din aceasta iarna. Capitanul lui Dinamo are si el unele probleme cu Giovanni Becali, care vrea sa-i micsoreze salariul, astfel ca varianta Wisla apare ca o oportunitate tocmai buna de a parasi clubul din Sos. Stefan cel Mare. "Cred ca ar fi un pas inainte pentru mine sa joc in Polonia", a spus Petre.





Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea