A caStigat toate reprizele
Capul de afis al galei l-a constituit de departe meciul dintre Lucian Bute si sud-africanul Andre Thysee, in limitele categoriei supermijlocie. Bute, considerat a fi cel mai demn urmas al lui Leonard Doroftei, si-ar fi dorit sa incheie conturile cu Thysee tot inainte de limita, adica prin KO. Specialitatea sa. I se si spune la Interbox, clubul canadian in care este legitimat, Mister KO. Totusi, la conferinta de presa dinaintea meciului, Bute s-a aratat a fi ceva mai ponderat: Va rog sa intelegeti ca nu urmaresc, neaparat un KO; in principal vreau sa trec de acest hop si sa demonstrez ca nu intamplator ma aflu clasat intre primii zece pugilisti din lume atat in versiunea WBA cat si la WBC. M-am pregatit pentru meciul cu Thysee, pe durata a 12 reprize si nu vreau sa dau gres. Va fi foarte important pentru mine sa trec de acest adversar, pentru ca astfel voi avea si mai multa incredere in forta pumnilor mei.
Meciul cu Thysee a debutat cu un avantaj net de partea pugilistului nostru. Bute - 26 de ani (nascut la 28 februarie 1980), Thysee - 37 de ani (aparut pe lume la 24 martie 1969). O diferenta de 11 ani care in scrima pugilistica inseamna foarte mult. Vitalitatea lui Bute reprezenta un ascendent superior experientei lui Thysee. Chiar daca pugilistul sud-african (de culoare alba) a avut o motivatie in plus inaintea acestui meci: in ziua disputei cu Bute urma sa isi serbeze ziua onomastica... In sport, si mai ales in cel profesionist nu prea se fac cadouri. Chiar daca Bute a cunoscut acest amanunt biografic din viata adversarului, totusi avea sa-l trateze tinand seama de obiectivul sau - victoria. Si avea sa fie o victorie clara, a unui Lucian Bute perfect conectat la aceasta disputa. Bine construit mental. Stapan pe situatie inca de la pirmul schimb de pumni. Suportand pe undeva handicapul de a intalni un adversasr cu un cap mai inalt decat el. Era pentru prima oara cand adversarul avea sa-l domine la capitolul inaltime. Sigur, e un fel de a spune. Pentru ca - asa cum s-a vazut, inca din startul in intrecere, Bute a anulat repede avantajul de gabarit al sud-africanului. Figura acestuia a fost sistematic si constant tamponata de croseul de stanga al pugilistului roman. In cel putin 10 din cele 12 reprize, Thysee n-a facut altceva decat sa incaseze pumni dupa pumni. Dar - contrar asteptarilor publicului (dintre cei 7.000, doua treimi au fost romani, rezidenti in Canada, nu numai la Montreal, ci si la Toronto, Calgary si chiar Vancouver!) - Thysee n-avea sa cada niciodata la podea, precum un sac de cartofi. Un boxer care a dovedit o rezistenta fantastica. De fapt cartea sa de vizita: in nici un meci din cele 24 la profesionism de pana acum, sud-africanul n-a fost tavalit prin ring, chiar daca a avut de infruntat pugilisti de talia lui Bayer si Kessler, asi la supermijlocie, pe plan mondial. Bute cunostea cartea de vizita a adversarului sau. Totusi a sperat ca dupa seriile de un-doipuri, unul din croseele sale sa ajunga la ficatul lui Thysee. N-a fost posibil. Sud-africanul si-a asigurat o garda aproape perfecta, menajandu-si in special zona corpului pe care Bute o viza in mod sspecial. Thysee s-a rezumat sa incaseze pumni la figura. Fata avea sa i se tumefieze tot mai vizibil de la o repriza la alta. Dar atat. Nici macar o deschidere de arcada, ceea ce poate cantari mult in acest sport.
In replica, adversarul lui Bute a cautat sa-si valorifice alonja , mai ales in reprizele a 9-a si a 10-a cand Bute, dupa ce acumulase un avantaj net la puncte a mai redus din turatia loviturilor sale. Dar, fara efect. Nici chiar singura mostra de box tehnic a pugilistului sud-african - un upercut crosetat de stanga - n-a avut finalitatea asteptata. Bute a procedat inteligent, respectand permanent recomandarile antrenorului sau, Stephane Larouche, de a avea o permanenta mobilitate in ring, ceea ce s-a si dovedit - l-a pus in cumpana pe Thysee. Nici alte viclenii ale sud-africanului ca, de pilda, dupa ce a ajuns in corzi a lasat impresia ca va abandona, dupa care in clipele urmatoare a revenit, cautand sa-si puna in valoare alonja - n-au dat nici un rezultat. In finala avea sa rezulta o victorie clara la puncte, confirmanta de toti judecatorii (120-109, 120-108 si 120-107), care ava sa satisfaca in cele din urma si spectatorii, prezenti la un meci in care favoritul lor s-a dovedit a fi acelasi Lucian Bute irezistibil.
Greu pumn are Rechinul
Daca n-au avut parte de un meci incheiat de Bute inainte de limita, in schimb un asemenea meci cu un astfel de rezultat avea sa-l ofere Adrian Diaconu, in confruntarea cu Mx Heymann din SUA pentru centura NABA la categoria semigrea. Diaconu, supranumit Rechinul, n-a avut nevoie decat de patru reprize spre a transa rivalitatea cu Heymann (Nebunul, dar mai bine-zis Imprastiaul sau Dezordonatul, aceasta fiind caracteristica stilului sau...). Pugilistul din Ploiesti, fost elev al antrenorului Ion Moroita, s-a dovedit a fi si in acest an al 22-lea meci la profesionism, un boxer complet, care nu refuza lupta, ci dimpotriva o cauta, o doreste. Si, avand permanent mentalitatea de invingator, o si obtine. A fost a 5-a victorie consecutiva a sa prin KO, Adrian Diaconu anuntand de pe acum ca e dispus sa atace si titlul mondial detinut de ungurul Zsolt Erdelyi, pentru centura WBO. Ramane de vazut daca si Erdelyi va accepta provocarea, constatand (e cert ca a urmarit la televiziune meciul lui Diaconu...) cam ce poate pugilistul nostru. Buchetul victoriilor romanesti la gala de la Bell Centre din Montreal l-a completat Jo-Jo-Dan, care a dispus la puncte - dar tot atat de categoric ca si Bute - de mexicanul Ulysses Jimenez. Sportivul din Giurgiu a intalnit un adversar in general fricos, totusi, cu riposte neasteptate cu care s-a plimbat prin ring in toate cele sase reprize. Sigur, si Jo-Jo-Dan (numele de familie Ionut Dan Ion) si-ar fi dorit ca la cele 14 victorii la profesionism sa mareasca la 8 numarul succeselor prin KO. A fost bine si asa, cum remarca presedintele federatiei, Rudel Obreja, care a comentat la televiziune, impreuna cu colegul Narcis Selaru, toate cele trei meciuri ale exponentilor boxului profesionist romanesc.
Rudel Obreja e convins ca boxul profesionist din Romania poate oferi mult mai mult decat a aratat in ultimii ani, initial prin Leonard Doroftei, iar acum prin acest trio de pugilisti cu totul remarcabili tot peste hotare. Presedintele federatiei considera ca a sosit momentul ca oficialitatea de la noi sa iasa din espectativa prelungita in care se afla si sa sprijine, in fapte, o disciplina care a insemnat foarte mult si iata o face din nou - pentru imaginea Romaniei in lume. Cei ce conduc destinele sportului sa nu uite ca Romania a avut patru titluri de campioni europeni la profesionism: de trei ori, prin Lucian Popescu (7 iunie 1930, victorie prin abandon asupra francezului Kid Oliva; 21 septembrie 1931 - din nou victorie, la puncte, in confruntarea cu blegianul Phil Dolhem) si odata prin Toma Aurel, succes prin abandon, in fata francezului Poppy Decico, la 28 iulie 1936.
Pugilistul dobrogean s-a dovedit, insa, un cocos redutabil, intre victimele sale aflandu-se si alte vedete ale boxului profesionist continental si chiar mondial: Henry Sanchez, Emile Pladner, Gino Cattaneo si Young Perez. Chiar sa ne lase indiferenti asemenea succese romanesti? Ramane sa speram ca ceva se va schimba. In bine. Speranta fiind, in continuare, sora mai mica a asteptarii...
