Integrarea dezleaga demonii politicii romanesti

Orice evolutie politica interna postaderare se asaza pe doua premise majore. Prima pleaca de la urmatoarea propozitie. Sintem deja in UE si ne pasa mai putin de ce zice Bruxelles-ul cind vine vorba despre cum ne rezolvam treburile noastre specifice. A doua ne trimite la efecte. Pentru romani, UE se transforma din speranta in fapt, cu victimele de rigoare. Teren propice pentru o reinventare a “apostolatului nationalist”, de data aceasta cu tinta perfect frecventabila. Definirea celor doua premise tine cont atit de experienta unor tari fost comuniste deja membre UE, dar si de specificul local. “A se slabi” Daca, cel putin de la ultimele alegeri incoace, presiunea preaderarii a functionat ca un cordon sanitar, dictind astfel in buna masura stabilitatea guvernarii propriu-zise, odata introdusi in Uniune cistigam, politiceste vorbind, un grad de libertate visata de mult. “Europeni cu acte”, ne putem revendica de-acum, de-ndata ce ne taie cheful, dreptul de a ne vedea si de propriile treburi. Mai exact, dreptul de-a ne parui sau a ne cupla politic dupa cum ne pica mai la indemina. Lectia poloneza Polonia a stat cuminte in casa, la lectii, pina s-a vazut admisa. Imediat dupa, a trecut-o pe sirba. Fara prea multe scrupule euro-corecte politic, polonul s-a infratit la guvernare cu cine i-a convenit. Pina saptamina trecuta, dreapta catolica, justitiara si anticomunista condusa de gemenii Kaczyinscki a impartit portofoliile guvernarii, “echidistant”, si cu stinga extrema, si cu ultranationalistii. Asta desi avea la indemina, dupa alegeri, si solutia “morala” a unei majoritati cu centrul liberal. Dar, “europeni sadea” fiind, si-au permis sa nu le mai pese. Vechea Europa a ciriit, dar s-a resemnat rapid: “Cu bune, cu rele, de-acum sint de-ai nostri”. Cu-ntii ianuarie 2007, concesii de acest gen devin valabile si pentru noi. “Dezrobirea” de fandoseli si complexe e deja anuntata. De ne veti ingradi accesul la piata muncii, ii avertiza recent pe vest-europeni Traian Basescu, vom raspunde cu aceeasi moneda. Aplaudat de romanul majoritar, presedintele exprima de fapt o noua morala in politica autohtona: europenilor, sintem egali si mai ales neatirnati. De-acum ne facem treburile si cum vrem noi. Cistigatori si perdanti A doua premisa tine de partea mai putin luminoasa a integrarii. Nici un roman responsabil nu-si mai inchipuie ca intrarea in UE ne va ferici uniform si imediat. In schimb ne va ocupa mintea cu o problema in plus. Si-anume pe lista carei tabere semnam. A celor ce cistiga sau a celor ce mai degraba pierd. Exista, pe de o parte, industrii, sectoare, regiuni, specializari, meserii chiar, pe de alta parte, atitudini, mentalitati, inzestrari, competente, chiar si virste sortite palmaresului. Altele, ba. Apartenenta la UE ne ridica usor-usor pe toti, dar ce era pin-acum nadejde si calcul de pe banca de rezerve devine, cu-ntii ianuarie 2007, optiune concreta de joc. Ca si cetateni, ne vom compara tot mai scrisnit si ne vom diferentia tot mai palpabil. Pentru politicieni, noutatea consta in agenda. Aceasta se va construi pe linia de demarcatie a doua mari teme: cea a gestiunii pragmatice a beneficiilor si cea a exploatarii noilor resentimente . Consecinta majora va fi radicalizarea atit a discursului public, cit si a optiunilor politice. Tribunii vechi si noi Cit timp asteptam in anticamera Uniunii, preocuparea pentru problemele interne, incepind de la nivelul de trai pina la chestiunile de identitate nationala, statea inca sub semnul unei promisiuni. Alibiul neapartenentei depline la UE dispare. Apar in loc demonii dezamagirii si, cu avintul reinnoit, apostolii demnitatii ultime. Le-a urat deja “bun venit” Corneliu Vadim Tudor, miercuri, 26 septembrie, de ziua oficiala a certitudinii noastre europene: “Romania intra in UE ca o fata in casa, timida, speriata ca oricind poate fi data afara daca va indrazni sa deschida gura sau sa nu execute orbeste poftele stapinului“. Iata si noul program european al lui Vadim: “PRM isi asuma dreptul de a monitoriza, la rindul sau, Uniunea Europeana, pentru ca Romania sa primeasca doar ceea ce e pozitiv si valoros de acolo, dar sa respinga ordinele aberante si incercarile de a extrage «nervul national»“. Pe aceste doua premise putem construi in acest moment doua mari scenarii de evolutie a politicii anului 2007. Scenariul „mediocru“ Premierul Tariceanu rezista stoic tuturor demersurilor prezidentiale de a reconfigura o majoritate parlamentara care sa-l mature urgent de la Palatul Victoria. UE va cere in continuare stabilitate, dar pe Basescu acest lucru nu-l va mai sensibiliza prea mult. Pentru a realiza acest lucru, liderul PNL trebuie sa joace tare pe un teren pe care Traian Basescu e deja cu un pas in fata. E vorba despre atragerea PSD sau a unei parti a acestui partid in propria zona de interes. Nominalizarea senatorului PSD George Maior pentru sefia SRI e un semn ca Traian Basescu pleaca de pe o pozitie mai buna. Dar mingea e in acest moment in curtea PSD. Daca Geoana nu-si consolideaza pozitia in partid, atunci miscarea gindita la Cotroceni ramine fara efect. Pentru ca proiectul prezidential vizeaza in mod evident, prin colaborarea tacita a unui PSD controlat de Geoana, caderea guvernului cu sprijinul acestuia la schimb cu promisiunea unei viitoare guvernari comune. Punctele tari ale premierului sint adversarii lui Geoana din PSD (sa ne amintim doar de recenta intrevedere Tariceanu-Nastase) si amenintarea pe care o va reprezenta, pentru o majoritate consistenta, intarirea inevitabila a zonei populist-nationaliste reprezentate de C.V. Tudor si Gigi Becali. Daca premierul si PNL vor sti sa joace inteligent aceste doua carti, 2007 va trece, din punct de vedere politic, in linii mari, precum primii doi ani de guvernare. Scenariul „Adevarata Alianta“ Mircea Geoana ramine ferm ancorat la virful PSD, adversarii principali continua sa faca poteca la DNA, Parchet sau Tribunal, unii dintre ei prinzind si ceva condamnari, theodor stolojan si Valeriu Stoica reusesc sa rupa PNL-ul si sa creeze, alaturi de PD, “Adevarata Alianta Dreptate si Adevar”. Caderea guvernului Tariceanu devine o chestiune de timp si de timing. Sperietoarea nationalist-populista va putea sluji de minune unui discurs de intarire a “fortelor sanatoase” prin reinvestirea cu si mai multa putere prin vot a noii “Aliante”, de data aceasta curatata de ultimele ramasite ale “sistemului ticalosit” reprezentate de “gasca penelista condusa de Tariceanu si Patriciu”. PSD joaca frumos cartea alternativei de stinga “reformata si europeana”. In functie de rezultatul votului anticipat, se lasa loc unei majoritati constituite cu aportul PSD, PNL intrind in opozitie alaturi de PRM si PNG. Pentru UDMR e oricind loc in noua guvernare in caz ca intra in Parlament, Basescu avind totusi grija ca opozitia maghiara reprezentata de UCM sa le incurce apele. Acest scenariu prevede, in teorie cel putin, obtinerea unui vot masiv pentru “noua Alianta”, undeva intre 35-40 de procente, un PSD cu pina la 20 la suta si o cadere a PNL la cel mult 10 procente. Pentru orice eventualitate, din zona extremista poate fi extras in vederea guvernarii, dupa anticipate, partidul lui Becali.