Social

#ciprian nastasiu #curtea de apel #diicot

Instanta a respins contestatia lui Ciprian Nastasiu

Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea fostului procuror Ciprian Nastasiu, prin care cerea anularea ordinului revocarii sale din functie de catre procurorul general, decizia nefiind, insa, definitiva.

Desi fostul procuror si-a dat demisia din magistratura in octombrie 2008, procesul prin care acesta contesta decizia sa de revocare de la DIICOT a continuat in instanta.

Reamintim ca decretul sefului statului privind eliberarea din functie, ca urmare a demisiei, a procurorului Ciprian Nastasiu, cel care s-a ocupat de dosarul lui Omar Hayssam, a fost publicat, pe 24 noiembrie 2008 , in Monitorul Oficial.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) luase act, in sedinta de pe 30 octombrie, de cererea de demisie din magistratura a procurorului Ciprian Nastasiu. Potrivit legislatiei, actul este trimis la Presedintie, care, prin decret prezidential , dispune eliberarea din functia de magistrat a solicitantului.

Ciprian Nastasiu, revocat de la DIICOT din cauza sanctiunilor primite in legatura cu dosarul Omar Hayssam, trimisese, pe 24 octombrie 2008, Consiliului Superior al Magistraturii decizia sa de a demisiona.

Nastasiu fusese detasat la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, in urma ordinului procurorului general, Codruta Kovesi. El a contestat, in august 2008, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, revocarea sa din functia de procuror al DIICOT, dupa ce Curtea de Apel i-a respins aceeasi solicitare.

Pe 10 iulie 2008, Curtea de Apel Bucuresti respinsese cererea procurorului ciprian nastasiu de suspendare a executarii ordinului prin care a fost revocat de procurorul general. Ciprian Nastasiu a sustinut si in aceasta faza procesuala ca mai are de terminat dosare, in calitate de procuror DIICOT, iar locuinta si domiciliul le are in Bucuresti.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, tot in data de 10 iulie 2008, contestatia formulata de procurorul DIICOT, Ciprian Nastasiu, impotriva hotararii Sectiei pentru procuroriprin care s-a dat aviz revocarii sale din cauza unor sanctiuni in legatura cu dosarul lui Hayssam.

Sectia pentru procurori a CSM admisese, in sedinta din 3 iulie 2008, solicitarea procurorului general Laura Codruta Kovesi , care a cerut aviz pentru revocarea din functia de procuror DIICOT a lui Ciprian Nastasiu. Solicitarea facuta de Kovesi a venit dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut sanctiunea primita de procurorul Ciprian Nastasiu de la CSM, pentru o serie de abateri disciplinare care le-ar fi comis in dosarul lui Omar Hayssam.

Completul de 9 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a constatat, pe 15 aprilie 2008, ca fiind nul recursul promovat de procurorul Ciprian Nastasiu impotriva deciziei CSM, prin care a fost sanctionat cu diminuarea pe trei luni a salariului, dupa ce a fost cercetat pentru abateri disciplinare in dosarul Omar Hayssam.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea