Social

Incepe inscrierea la liceele vocationale

Elevii de clasa a VIII-a care vor sa fie admisi la un liceu vocational trebuie sa sustina probe de aptitudini , altfel nu vor fi admisi la respectivul liceu. Mihaela Florescu, inspector general adjunct al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, le explica elevilor de clasa a VIII-a etapele pe care trebuie sa le parcurga pentru a intra la liceul dorit. „De astazi si pana miercuri, elevii vor lua anexele la fisele de inscriere de la secretariatele scolilor unde invata si vor merge la centrele de organizare si desfasurare a probelor de aptitudini. Unde sunt aceste centre vor afla de la secretariatul scolilor lor. In Bucuresti sunt 23 de centre: 3 pentru profilul artistic ( arte vizuale ), 10 pentru profilul sportiv, 3 pentru profilul artistic (muzica, coregrafie, teatru), 6 pentru profilul teologic si unul pentru profilul pedagogic. Intre 25 si 27 mai, elevii inscrisi vor sustine probele, pe 28 vor afla rezultatele, iar daca metodologia le permite, elevii pot depune contestatii la anumite probe. Pe 29 mai vor afla rezultatele finale. Listele cu elevii care au luat note de trecere vor fi afisate la respectivele licee si vor fi reactualizate la 3 zile dupa incheierea anului scolar, deoarece pot exista elevi repetenti, corigenti sau cu situatia neincheiata. Daca un elev a promovat aceste teste, nu inseamna ca a intrat automat la liceul respectiv. El trebuie sa sustina si sa promoveze Testele Nationale si de-abia atunci se considera ca a indeplinit toate conditiile necesare admiterii. Pe 30 iunie vor fi afisate listele cu candidatii admisi pe locurile de la respectivele licee vocationale, in functie de media finala de admitere. Aceasta se calculeaza luand de trei ori media aritmetica a notelor obtinute la probele de aptitudini plus media de admitere (medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, intre media generala de la clasele V-VIII si media de la Testele Nationale), totul impartit la 4. Intre 2 si 3 iulie, candidatii admisi isi vor depune dosarele de inscriere si isi vor putea incepe vacanta. Daca vor ramane locuri libere la liceele vocationale, se va organiza o noua sesiune de probe de aptitudini, conditia esentiala fiind ca respectivii candidati sa fi trecut Testele Nationale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea