Social

Începe concursul pentru ocuparea posturilor didactice

Concursul naţional pentru ocuparea posturilor declarate vacante în învăţămantul preuniversitar de stat va avea loc în zilele de 17 şi 18 iulie. Pentru probele scrise ale concursului, Ministerul Educaţiei, prin Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare (SNEE), stabileşte minimum trei variante de subiecte, din care se alege, prin tragere la sorţi, numărul variantei pentru proba scrisă şi al variantei de rezervă. Surse din cadrul SNEE ne-au declarat că se va schimba procedura de transmitere a subiectelor. Dacă pană anul trecut subiectele erau trimise pe CD cu parolă, care era comunicată în ziua examenului, ministerul vrea să transmită subiectele la fel ca la bacalaureat, în dimineaţa din ziua susţinerii probei scrise. Ministerul Educaţiei a scos la concurs 56.207 posturi didactice, din care 10.644 sunt titularizabile. La concurs s-au înscris 47.319 candidaţi, din care 7.621 sunt absolvenţi ai promoţiei 2006. În Capitală, aproape 400 de posturi sunt titularizabile, iar alte peste 600 de posturi au fost ocupate prin pretransfer, restrangere de activitate şi detaşare în interesul învăţămantului. Peste 4.600 de dascăli s-au înscris la concurs. În Bucureşti, pentru educatoare sunt 527 de posturi, din care 123 titularizabile, iar pentru limba romană - 205, din care doar 12 titularizabile. Cele mai multe posturi vacante sunt la educatoare (5.832), învăţător (5.612), limba şi literatura romană (4.787), limba engleză (4.105), limba franceză (3.358), matematică (2.753), educaţie fizică şi sport (1.927), istorie (1.804), biologie (1.793), geografie (1.674), fizică (1.563), informatică (1.102) şi chimie (1.063). La astronomie există un singur post vacant , cu orice viabilitate. Doar 12 posturi vacante sunt la desen şi unul singur la geologie. Lucrarea scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice se desfăşoară începand cu ora 10. Accesul candidaţilor în sală se face începand cu ora 8, cel mai tarziu pană la ora 9. Durata de redactare a lucrărilor este de patru ore. Repartizarea computerizată a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7 va fi în 28 iulie, cea de-a doua etapă, a repartizării candidaţilor care au obţinut cel puţin media 5 şi solicită detaşare la cerere, fiind în 4 august. În judeţele pilot (Brăila, Cluj, Dolj, Harghita, Iaşi, Neamţ, Sibiu, Satu Mare) s-au scos la concursurile din perioada 11-22 iulie a.c. 13.436 de posturi din care 3.176 titularizabile. Cand se dă titularizarea 11 iulie completarea dosarelor absolvenţilor promoţiei 2006 cu adeverinţele de absolvire; 13 iulie desfăşurarea probelor practice şi a testelor de limba romană/străină; 17-18 iulie desfăşurarea concursului; 21 iulie afişarea rezultatelor; 22-23 iulie înregistrarea contestaţiilor, în cel mult 48 de ore de la afişarea rezultatelor

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea