Social

# cadre medicale coronavirus # coronavirus romania #coronavirus #cadre medicale

Inca doua cadre medicale depistate cu noul coronavirus!

Coronavirusul face ravagii printre medici. Alte doua cadre medicale au fost diagnosticate pozitiv cu temutul coronavirus. Este vorba despre doi medici de la sectia de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) a Spitalului Judetean de Urgenta din Sfantu Gheorghe.

Cei doi medici au luat coronavirusul de la un pacient internat in sectia respectiva. Dupa ce acesta a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, sectia a fost inchisa, iar cadrele medicale plasate in carantina si testate.

„Unul dintre pacienti s-a aflat la Terapie Intensiva, cand a fost confirmata infectia cu COVID-19, prin urmare, sectia de Anestezie si cea Terapie Intensiva au fost puse imediat sub carantina si a inceput testarea celor 13 persoane care au fost de garda. Restul personalului din cadrul sectiei, respectiv 46 de persoane vor ramane acasa obligatoriu in autoizolare, pana cand vor fi cu totii testati, in urmatoarele 4-5 zile”, a transmis managerul spitalului, András-Nagy Róbert, potrivit stirileprotv.ro.

Un alt pacient internat la Pneumoftiziologie, care prezenta simptome suspecte, a fost testat pozitiv pentru coronavirus dupa ce a fost transferat la sectia de Boli Infectioase. Acesta ar fi omis sa spuna ca s-a intors recent din strainatate.

In ambele cazuri a fost demarata o ancheta epidemiologica, iar toate cadrele medicale care au avut contact cu pacientii au intrat in autoizolare la domiciliu.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.