Social

„În acest şah, nimeni nu ar putea manipula SRI”

„Generaţia mea poate că nu mai spune mare lucru”, cu această afirmaţie şi-a început preşedintele Traian Băsescu discursul, în cadrul unei emisiuni televizate, încercand să explice motivele propunerilor sale la şefia serviciilor. O suspiciune pe care preşedintele a încercat să o elimine, prin nominalizarea lui George Maior la SRI, este aceea că serviciul poate fi folosit pentru jocuri politice. „Pe George Maior nu-l pot considera omul meu sau omul opoziţiei”, a declarat Traian Băsescu, cu atat mai mult cu cat el este un om, ca şi Timofte, „faţă de care nu mi-aş fi permis niciodată să-i dau o dispoziţie care să încalce legea, pentru că nu era legat cu nimic faţă de mine”. De altfel, a adăugat şeful statului, raţiunea înlocuirii lui Radu Timofte a stat doar în incidentul fugii lui Hayssam. Băsescu a declarat că s-a oprit la Maior pentru această funcţie datorită propunerii lui Mircea Geoană. „Eu nu am comunicat cu niciun partid, nici cu PSD, dar luand decizia să fac acest transfer de putere la SRI, l-am sunat pe Mircea Geoană, l-am întrebat cum i se pare o astfel de idee şi l-am rugat să se gandească la o persoană tanără, care să aibă o pregătire care să îi permită să conducă SRI-ul şi care să fie în afara oricărei suspiciuni”. De aici şi pană la a guverna cu PSD e un pas mare, care nu va putea fi făcut în situaţia actuală, a declarat Traian Băsescu. S-a schimbat prea puţin şi prea greu Partidul Social Democrat , astfel încat „este imposibil să guvernezi acum cu PSD”.În ceea ce priveşte aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, Băsescu a avertizat că avem de-a face cu o situaţie extrem de complicată. „Intrarea în UE e ca intrarea într-un restaurant de 5 stele. (...) Marea problemă este că atunci cand intri în restaurant trebuie să ştii cat poţi să comanzi”. În acest sens, creşterile economice pe care ţara noastră şi le poate permite sunt la nivelul diferenţelor sesizate între anii 2005 şi 2006. Creşterea economică nu ne permite o creştere de salarii mai mare de maxim 14%, a declarat preşedintele. Vom trăi, aşadar, doar „un pic mai bine”. Situaţia este cu atat mai dificlă, avertizează Băsescu, cu cat nu va mai exista nicio instanţă care să ne supravegheze. Avem cel mai bun guvern după '90, însă este mediocru raportat la aceste vremuri.”Am îngrijorările mele, pentru că mi-ar fi plăcut să văd un guvern care să ştie exact ce are de făcut pe următorii 2 ani”. În acest context, şeful statului a declarat că, după 1 ianuarie 2007, se va produce o regrupare a partidelor aflate la guvernare. Băsescu a schiţat două variante posibile: fie un guvern minoritar , fie un guvern reformat, în care premierul are posibilitatea de a se lăsa înlocuit de altcineva.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea