Social

Iliescu si Nastase il perpelesc pe Geoana

În timp ce Mircea Geoană face strategii pentru alegerile anticipate, văzandu-se viitor prim-ministru, Ion Iliescu şi Adrian Năstase pun la cale variante pentru a reveni la conducerea partidului. Soluţia pe care cei doi ar fi găsit-o pare a fi declanşarea unui congres extraordinar cu scopul de a schimba echipa de la varful PSD. Marţi seară, cei doi au avut o întalnire între patru ochi, care a durat aproximativ o oră. Surse apropiate celor doi ne-au spus că s-a discutat despre necesitatea convocării unui congres extraordinar. Aceleaşi surse ne-au mărturisit că fostul preşedinte este mereu sunat din teritoriu şi i se cere să facă ceva pentru a opri scăderea vertiginoasă în sondaje a partidului. Momentul propice pentru acest demers este Consiliul Naţional din toamnă, cand se va prezenta un document care să solicite declanşarea congresului extraordinar. Se reproşează actualei conduceri a partidului că a dus PSD într-o criză de moralitate, de identitate, fără perspectiva unor programe viabile. La scurt timp după ce Adrian Năstase a fost "executat" de partid, printre puţinii care nu au întrerupt dialogul cu fostul preşedinte executiv a fost Ion Iliescu. Surse din anturajul celor doi spun că relaţia dintre ei este tot mai bună. Încurajat de ultima discuţie cu Iliescu, Adrian Năstase a avut şi el miercuri o întrevedere cu propriul grup de iniţiativă, unde s-a discutat despre existenţa unui sondaj intern care arată că partidul nu trece de 20%, şi că Bucureştiul sau Clujul au un procent mai mic de 10%. Nici Ion Iliescu şi nici Adrian Năstase nu a vrut să dea amănunte despre discuţia avută, spunand doar că nu este prima dată cand se văd.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea