Social

Iliescu condamnă în întregime Securitatea ca poliţie politică

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, marţi seara, la Antena 3, că este de acord cu eliminarea din Legea Ticu Dumitrescu a sintagmei referitoare la Securitate "ca poliţie politică". "Deci a fost practic tot ce a făcut Securitatea un fel de poliţie politică, într-un fel sau altul", a spus Iliescu. Întrebat în repetate randuri dacă apreciază că toţi cei care au avut un angajament sau au dat note informative au făcut poliţie politică, fostul şef al statului a răspuns afirmativ. "Deci, consideraţi din start că orice om cu angajament şi care a dat note informative a făcut poliţie politică", a spus realizatorul emisiunii. "Sigur", a răspuns Iliescu. El a ţinut însă să precizeze că aceste chestiuni trebuie "analizate cu multă atenţie". "Eu am spus că nu poţi să judeci în acelaşi fel oamenii care în perioada anilor '50 s-au aflat în regim de detenţie, cu presiuni de tot felul, şi morale, şi fizice, cu şantaje şi cel care în condiţii de libertate şi cand – şi pe bună dreptate s-a spus de către foarte multă lume - nu te forţa nimeni, domnule. Dacă nu voiai să colaborezi, nu colaborai. Deci, cand ai acceptat aşa ceva, ţi-ai asumat această misiune", a explicat fostul preşedinte. Iliescu a arătat că este chiar de acord ca dosarele de Securitate ale politicienilor să devină publice, pentru ca opinia publică, şi nu CNSAS, să judece astfel de fapte. El a spus că o astfel de măsură ar trebui "combinată" cu cea a alegerilor uninominale . Regrete intarziate Ion Iliescu a declarat, la această emisiune, că regretă "într-un fel" faptul că nu a desecretizat dosarele Securităţii în timpul ultimului său mandat. "Pot să recunosc că mai degrabă înclinam spre o poziţie gen Michnik, că este ochiul dracului această masă de materiale şi că riscăm să devenim sclavii Securităţii...", a spus Iliescu. El a susţinut însă că nu "a franat" aplicarea Legii Ticu Dumitrescu. Potrivit lui Iliescu, ceea ce se întamplă însă în prezent este "o diversiune generală". El a spus că "cei care dispun de această informaţie" manipulează opinia publică, dar nu a nominalizat vreo instituţie sau persoană.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea