Social

Iancu pierde marca Poli

Scandalul onomastic din jurul echipei de fotbal Politehnica Timisoara a luat sfirsit cum nu se poate mai rau pentru banateni: echipa nu mai poate folosi nici numele si nici culorile alb-violet. Decizia, definitiva si irevocabila, fusese luata deja de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne ( TAS ), dar Poli a mai incercat o cale de apel. Lucrurile au devenit clare ieri, cind FIFA a trimis o adresa oficiala catre FRF, prin care cere ca, pina pe 23 martie, sa fie puse in aplicare deciziile TAS. Termenii folositi de FIFA sint extrem de duri si tradeaza iritare, fiind evident ca forul mondial nu a agreat tertipurile romanesti pentru a evita hotarirea TAS, ultima instanta sportiva. „Dupa o analiza amanuntita, am luat nota ca FRF nu s-a supus deciziei TAS din 5 decembrie 2006. Am dori sa va amintim ca asociatiile sint obligate sa recunoasca deciziile TAS si sa se asigure ca membrii ei, in speta cluburile, se supun hotaririlor TAS. Din partea directorului Comitetului Disciplinar al FIFA, trebuie sa va cerem sa puneti in totalitate in aplicare decizia finala obligatorie a TAS pina cel tirziu la 23 martie 2007 si sa ne informati despre aceasta implementare, pina la aceeasi data“, se arata in adresa FIFA. Penalizari grele Palmaresul, culorile si numele clubului apartin SC FC Politehnica Timisoara SA, din liga a III-a, grupare care ii apartine italianului Claudio Zambon . Scandalul dureaza de aproape doi ani, noul patron Marian Iancu incercind sa recupereze palmaresul, numele si culorile celei mai iubite echipe de fotbal din Banat. Comisia de Recurs Federala a FRF a interzis insa, in iunie 2006, gruparii lui Iancu sa se foloseasca de „zestrea“ Politehnicii Timisoara SA. Iancu a contestat decizia la TAS, care i-a respins apelul in decembrie 2006. FIFA a solicitat in februarie 2007 punerea decizia TAS, dar federatia nu s-a supus si, mai mult, a sprijinit Timisoara lui Iancu intr-un nou recurs. Compensatii retroactive Decizia a ramas definitiva, iar FCU Politehnica Timisoara a fost obligata sa plateasca o compensatie de 90.000 de euro pentru violarea folosirii numelui, a culorilor, a imnului, a istoriei si a logoului SC FC Politehnica Timisoara SA, intre 13 iunie si 4 decembrie 2006. In cazul in care nu va achita aceasta suma in decurs de o luna, va trebui sa plateasca o dobinda anuala de cinci procente . Daca nu se supune, FRF poate dispune excluderea echipei din campionat, pentru a nu risca neprogramarea echipelor romanesti, inclusiv nationala, la meciurile internationale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea