Social

Hanescu doar s-a bronzat la Melbourne

Canicula a golit inca din ziua a doua tribunele si terenurile de la Australian Open , din cauza prea multelor grade Celsius organizatorii vazindu-se pusi in situatia de a amina cu cel putin doua ore inceputul partidelor de dupa-amiaza. Astfel, Victor Hanescu, programat sa joace ultimul meci pe terenul 10, a intrat in competitie abia cu o jumatate de ora inainte ca la Melbourne sa bata gongul de miezul noptii. A pierdut relativ repede, intr-o ora si 53 de minute, adversarul sau, croatul Frank Dancevic, naucindu-l cu nu mai putin de 25 de asi pe parcursul celor trei seturi: 6-3, 6-3, 7-6. De remarcat ca Hanescu ramine astfel fara victorie in circuitul ATP de aproape 15 luni, ultimul sau succes in circuitul profesionist datind de la Open Romania 2005, cind l-a eliminat pe spaniolul Ramirez- Hidalgo . Desi a evoluat in sesiunea de dimineata, siberianca Maria Sarapova (cap de serie nr. 1) a suportat foarte greu caldura de peste 40 de grade si a fost foarte aproape de a ceda in fata frantuzoaicei Camille Pin (nr. 62 WTA). Doua ore si 51 de minute a durat partida la capatul careia rusoaica s-a impus cu 6-3, 4-6, 9-7, invingatoarea fiind insa chinuita de crampe stomacale, provocate de deshidratare. Pin a putut chiar intrezari victoria in al treilea set, cel mai aproape de marea surpriza fiind atunci cind conducea cu 7-6 si era 30-30 in al 14-lea game. A doua mare favorita, Kim Clijsters, nu a avut insa probleme in a agata doua roti de bicicleta – 6-0, 6-0 – de firavul palmares al rusoaicei Vasilisa Bardina (nr. 70 WTA), o tinara de 19 ani, care nu a cistigat vreun meci la un turneu de Grand Slam. La baieti, Rafael Nadal nu are inca pretentii la trofeul pe care Federer l-a cucerit in 2004 si 2006, dar spera sa-si depaseasca macar cea mai buna performanta obtinuta la Australian Open, optimi de finala in 2005. Inceputul a fost facut, iar Nadal l-a eliminat pe americanul Robert Kendrick, in turul urmator urmind sa joace impotriva germanului Philipp Kohlschreiber.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea