Social

Guvernul plimba economia de stat dupa Vosganian

Sfirtecarea Ministerului Economiei a fost facuta doar de ochii democratilor, pentru ca acestia sa nu mai fie interesati de un minister care raminea fara obiectul muncii. 20 dintre cele mai importante firme de stat s-au intors de la AVAS la ministerul care le-a revenit, in cele din urma, liberalilor. Proiectul final al ordonantei prin care toate societatile din subordinea Ministerului Economiei (MEC) treceau la AVAS a fost modificat, astfel ca, din lista initiala de 61 de companii, doar 41 se mai transfera. Asadar, potrivit proiectului de ordonanta, care este acum pe lantul de avizare din Guvern, nu se mai transfera la AVAS si ramin la Oficiul pentru Privatizare (OPSPI) din MEC companiile care nu sint privatizabile, ca Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica , Romgaz, Compania Uraniului, dar si societatile miniere, ca CNH, Societatea Lignitului, Remin si Minvest. Cu alte cuvinte, ministerul care va fi condus de Varujan Vosganian primeste inapoi o mare parte din averea statului, adica unele dintre cele mai importante si/sau profitabile societati, care, initial, ar fi urmat sa intre in curtea AVAS-ului lui Teodor Atanasiu. In plus, in proiectul final nu mai este trecuta nici prevederea ca activitatea de recuperare a creantelor sa treaca de la AVAS-ul liberalilor la ANAF-ul condus de democratul Bodu. Cum s-a ajuns aici Amintim ca, in urma iesirii PC de la guvernare, in discutiile din Alianta s-a ajuns la concluzia ca portofoliul Economiei revine PD, care a si desemnat un ministru, in persoana lui Mircea Toader , actual secretar de stat in Ministerul Administratiei. Insa, in ziua urmatoare, adica miercurea trecuta, in sedinta Guvernului condusa de premierul Tariceanu, s-a aprobat o ordonanta de urgenta prin care Ministerului Economiei i se lua OPSPI, care ar fi urmat sa fuzioneze cu AVAS-ul condus de liberalul Atanasiu. Ministrii democrati n-au fost de acord si au parasit sedinta de guvern invocind vicii procedurale. Totusi, ordonanta a fost adoptata. In aceeasi seara, dupa sedinta Executivului, liderul PD, Emil Boc, a anuntat ca democratii renunta la postul de ministru al Economiei, post pentru care, in final, liberalii l-au nominalizat pe Varujan Vosganian. Potrivit unor surse guvernamentale, vinerea trecuta, ordonanta a plecat de la AVAS, unde a ajuns pentru completari, catre Guvern, in forma cu cele 41 de societati, continind si observatiile Ministerului Justitiei. Ce zic democratii Cum vede PD chestiunea, mai ales ca trecerea OPSPI la AVAS a fost motivul pentru care democratii, care primisera initial portofoliul Economiei, au renuntat? „Nu stiam de aceasta noua forma , dar ma asteptam. Acum (liberalii-n.red.) nu mai stiu cum s-o mermeleasca intre ei“, ne-a declarat unul dintre liderii PD, Radu Berceanu, ministrul Tansporturilor. S-a aprobat trecerea OPSPI la AVAS pentru a goli de continut un minister care era al democratilor. Cind ministerul era la PC nu s-a pus aceasta problema, a mai spus Berceanu. Democratul a precizat ca in sedinta de guvern in care premierul a introdus ordonanta initiala „m-am ridicat si am plecat pentru ca n-a reusit sa ma lamureasca nimeni de ce actul avea un caracter de urgenta si de ce nu numai ca nu avea toate avizele, dar unii dintre cei care trebuiau sa-si dea avizele nici nu au fost trecuti pe lista avizatorilor“, a conchis Berceanu. Nici Bodu nu este prea fericit, desi a spus ca, formal, lui nimeni nu i-a cerut parerea despre transferul activitatii de recuperare a creantelor. „In mod normal, colectarea creantelor trebuie facuta de o singura institutie, si aceea este ANAF. Imi pare rau ca se folosesc argumente de genul programului de guvernare, Banca Mondiala, doar cind o cer interese politice“, ne-a declarat seful ANAF. „Ar fi fost o bataie de cap in plus pentru mine aceasta preluare, si nici nu sint o persoana care-si doreste mai multa putere, dar cred ca legea speciala pe baza careia recupereaza AVAS a ramas putin abuziva, iar noi am facut un Cod de procedura fiscala european. Trebuie sa facem si noi cum e in toata Europa“, a mai spus seful ANAF. Varujan Vosganian, politicianul care are cel mai mult de cistigat in urma modificarii ordonantei, nu a putut fi contactat..

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea