Social

Giuleştenii par mai puternici în deplasare

Rapid a obţinut a patra victorie consecutivă în Liga 1, învingand duminică seară, în deplasare Ceahlăul Piatra-Neamţ, cu scorul de 3-0, în ultima partidă a etapei a 16-a. Gazdele au început mai bine meciul, avand prima ocazie în minutul 5, cand, după o lovitură liberă executată de Ivaşcă, iar Forminte nu a putut relua pe spaţiul porţii, din interiorul careului mic. Trei minute mai tarziu, Ceahlăul a construit o fază frumoasă, Nemţanu şutand puţin pe langă poartă, de la zece metri lateral dreapta. Rapid a preluat treptat controlul jocului, reuşind să domine teritorial, fără a-şi crea prea multe faze periculoase. În minutul 22, Maftei a reluat slab, din 10 metri, Covrig reţinand fără probleme. Giuleştenii puteau deschide scorul în minutul 32, la o gafă colectivă a apărării nemţene, Mazilu ( foto -stanga) şi Zicu încurcandu-se la doar caţiva metri de poartă. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 0-0, după un joc lipsit de viteză şi de imaginaţie al celor două echipe. Rapid a ieşit mult mai motivată de la cabine , iar repriza secundă a debutat cu o mare ocazie pentru alb-vişinii, lovitura de cap a lui Mazilu, trecand puţin peste poartă. Nemţenii nu au mai legat nimic, observandu-se o cădere evidentă din punct de vedere fizic a jucătorilor gazdă. Giuleştenii au profitat şi au reuşit să deschidă scorul, în minutul 66, Mazilu reluand în plasă după o centrare de pe partea stangă a lui Perjă. În minutul 80, acelaşi Mazilu a şutat în bară după un cotraatac rapid, mingea ricoşand cu noroc pentru Ceahlăul, în braţele lui Covrig. Fostul golgheter al sezonului trecut a realizat dubla, în minutul 88, şutand plasat după ce a scăpat singur cu portarul gazdelor, la o ieşire eronată la ofsaid a apărării Ceahlăului. Apărarea gazdelor a clacat din nou, un minut mai tarziu, Zicu învingandu-l pe Covrig, după ce a reuşit şi el să dejoace pasul la ofsaid făcut de nemţeni. O victorie meritată pentru giuleşteni, care au reuşit să egaleze Steaua în clasament, urcand la cota 32. Răzvan Lucescu s-a declarat mulţumit de victorie. „Am avut un parcurs foarte bun, pană acum, exceptand primele cinci etape, perioadă în care am pierdut multe puncte. Aşteptăm meciul cu Mlada Boleslav, care este foarte important, însă nu decisiv”, a spus tehnicianul Rapidului. De partea cealaltă antrenorul Ceahlăului, Florin Marin a declarat: „Am pierdut la o diferenţă mult prea mare. Pană în minutul 60 am jucat de la egal la egal cu Rapid, o echipă foarte valoroasă, însă am primit trei goluri pe final de partidă, pe fondul unor erori individuale în defensivă”. Au evoluat formaţiile: Ceahlăul: Covrig - Nohai, Forminte, Alistar, Văsîie - Nemţanu, Rusmir, Simic, Ivaşcă – Doicaru, M. Ilie. Antrenor: Florin Marin. Rapid: Coman - M. Constantin, Maftei (cpt.), Rada - Bădoi, Măldărăşanu, C. Lazăr, Perjă - Moldovan, Mazilu, Zicu. Antrenor: Răzvan Lucescu

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea