Social

Geoana si Corlatean, lideri PSD pina in 2010

Geoana a recistigat sefia PSD cu peste 70% din voturi, dar marea surpriza a fost detronarea lui Miron Mitrea. Mircea Geoana a fost reales, in cadrul Congresului extraordinar al social democratilor, presedinte al Partidului Social Democrat, cu 981 de voturi (72 %). Geoana l-a invins pe senatorul Sorin Oprescu, care a obtinut doar 385 de voturi. Titus Corlatean a fost ales secretar general, obtinind cu 13 voturi mai mult decit Miron Mitrea, dar aseara s-a decis reluarea numaratorii votului. Victor Ponta a pierdut cursa pentru unul dintre cele opt posturi de vicepresedinte pe domenii de specialitate. A cistigat, in schimb, Cristian Dumitrescu, un PSD-ist putin cunoscut, fost lider PD, multi fiind convinsi ca voturile i-au fost aduse de asemanarea numelui sau cu al lui Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvint al partidului. Congresul de la Capsa Ultima sedinta inaintea Congresului a fost simbata pe-nserat, la restaurantul Capsa. „Eu am ajuns la Capsa doar la sfirsit“, se scuza ieri Viorel Hrebenciuc. Maestru al sforariilor si al jocurilor de culise, Hrebenciuc a ales sa nu candideze la Congres. Locul sau in conducerea partidului era luat prin usa din dos, ca lider al deputatilor PSD. Vasile Dincu, celalalt doctor in aranjamente politice, nu a fost nici el la Capsa. Avea o scuza buna: trebuia sa aiba grija de Ioan Rus, oaspete in vila pe care Dincu o inchiriaza de la RAAPPS cu citeva sute de mii de lei pe luna. La „Cina cea de Taina“ de la Capsa s-au parafat ultimele intelegeri pentru Congresul de a doua zi. Una parea foarte sigura: Mircea Geoana recistiga presedintia PSD. „Niciodata nu am avut atitea sanse - 105%“, exclama vesel Geoana, inainte de votul Congresului. Profetia lui Hrebe Spre deosebire de Geoana, celorlalti candidati (secretari generali si vicepresedinti) li se citea usor pe fata ingrijorarea. „Asta are, asta nu are“, putea fi auzit spunind ieri Vanghelie. Miron Mitrea, spre exemplu, avea serioase banuieli ca Titus Corlatean il va lasa fara functia de secretar general. Asa banuia si Hrebenciuc. „Dupa aplauzele la discurs, cred ca Miron nu iese“, profetea Hrebenciuc in timpul Congresului. Lista penala Tensiunea avea sa atinga pe alocuri cote alarmante. Ras in cap, Dan Iosif a sarit la scandal. „Ce vrei, ma, f… m… ma-tii?“, a urlat el in sala la un delegat de Vaslui. L-a linistit cu greu Cristian Diaconescu. De altfel, sala de la Romexpo, acolo unde s-a desfasurat Congresul PSD, era ticsita cu forte de ordine : la poarta, politisti si jandarmi, in sala - bodyguarzi si pompieri. Cine ar fi aterizat acolo putea crede usor ca are loc o descindere in forta. Sala era oricum plina de cercetati sau anchetati penal: Ion Iliescu (mineriada din ‘90), Adrian Nastase (Zambaccian si altele), Marian Oprisan ( deturnare de fonduri ), Serban Mihailescu (mita), Ioan Mircea Pascu (fregate), Radu Mazare si Nicusor Constantinescu (tranzactii dubioase) etc. Nastase, o noua colectie Atractia Congresului a constituit-o expozitia de fotografii cu istoria partidului. Adrian Nastase, care s-a lasat fotografiat cu multi colegi de partid in preajma expozitiei, a observat ca din selectia de imagini lipsesc anii 2002 si 2003, din vremea cind era el prim-ministru. Cealalta mare atractie a Congresului a fost bufetul de la etaj. S-au consumat, dupa cum ne-a declarat seful de sala, peste 2.000 de sandvisuri, 800 de placinte, 2.000 de racoritoare si circa 50 de litri de cafea. La ora inchiderii editiei, procesul de votare era in toi, paralel cu sectiunea de discursuri. Contrele Geoana-Oprescu Dupa retragerea lui Antonie Iorgovan, au ramas in cursa Mircea Geoana si Sorin Oprescu. Ion Iliescu a reusit sa obtina unanimitatea din nou in partidul pe care il crease, fiind ales prin ridicarea miinii in functia de presedinte de onoare al social-democratilor de toti delegatii prezenti la Congres, si asta chiar inainte de modificarea statutului, la propunerea presedintelui-candidat Mircea Geoana. Doua tipuri de discurs - acesta este tabloul oferit de cei doi candidati la sefia partidului. Mircea Geoana, sigur pe succesul sau, s-a lansat intr-un virulent atac la adresa actualei Puteri, mizind in acelasi timp pe unitatea partidului, strategie vizibila si din formula de adresare „dragi prieteni”. De cealalta parte, Sorin Oprescu a tunat mai mult impotriva adversarilor sai din interior, neezitind sa-i nominalizeze direct: pe Geoana, cel care in 1996 lauda succesul lui Emil Constantinescu, pe Ioan Rus, care isi numea adversarii din partid, „nemernici”, sau pe Vasile Dincu, care il considera la un moment dat pe Iliescu expirat.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea