Social

Geoana se teme mai tare de Nastase decit de Dincu

Liderul PSD riposteaza la atacurile la care a fost supus din mai multe zone ale partidului. „Pentru mine este important sa fac parte dintr-o echipa de conducere“, declara miercuri fostul premier Adrian Nastase, vorbind despre intoarcerea sa in PSD. „Cineva trebuie sa te propuna, sa te aleaga si ai nevoie de un congres“, i-a raspuns joi Mircea Geoana. Schimbul de replici dintre fostul si actualul lider al partidului e doar unul dintre cele doua capete de afis ale luptei pentru putere din PSD. Celalalt il vizeaza tot pe Geoana, care se vede pus la zid si de demisionarul vicepresedinte Vasile Dincu. Si acesta a consumat joi un nou duel. Cel putin in aparenta, intre cele doua fronturi nu exista nici o legatura. Mircea Geoana a dat o riposta puternica atacurilor din ultima vreme ale fostului lider al partidului Adrian Nastase. „Domnul Nastase nu a candidat, nu a fost propus si nu are cum sa vina in echipa de conducere altfel decit printr-un mecanism democratic din partid“, a declarat Geoana in cadrul unei conferinte de presa. Mai mult, presedintele PSD l-a acuzat pe fostul premier ca a alocat sume importante pentru o campanie de imagine care mai degraba ii face rau. „Fiecare leu care este cheltuit in aceasta campanie pe seama partidului il indeparteaza pe Adrian Nastase de scopul pe care si-l propune“, considera Geoana. Adrian Nastase nu a fost singurul pesedist pe care Mircea Geoana a tinut sa-l puna la punct. Pe lista s-a aflat si Vasile Dincu. „Daca cineva doreste sa se faca comentator de presa si analist, este liber la comanda“, a declarat joi Geoana. Liderul PSD a negat si faptul ca i-ar fi interzis in urma cu o saptamina lui Dincu sa dea declaratii presei, asa cum l-a acuzat acesta in ultimele zile. Ba mai mult, Geoana continua sa sustina ca Dincu s-a impacat cu Vanghelie, desi fostul vicepresedinte a infirmat acest scenariu in mai multe interviuri acordate presei centrale. Riposta lui Dincu a venit imediat. „Geoana incearca acum o politica inutila cu mine. Trebuie sa arate ca este un lider, nu sa deschida polemici. Putem sa raminem prieteni, pot sa-l consiliez. Dar nu pot sa fac politica in genunchi. Pot sa ma fac analist sau comentator, cum mi s-a recomandat, pentru ca de acolo am plecat“, a declarat acesta pentru Cotidianul. Dincu si-a reafirmat joi intentia de a nu parasi partidul. In acelasi timp, liderul clujean a tinut sa dezminta orice legatura intre demersul sau critic si incercarea de revenire a lui Nastase: „Nu exista nici o legatura. Am spus foarte clar ce am avut de spus. Nu am vorbit cu el de un an si jumatate. PSD nu este un camion care isi schimba soferul din cind in cind. Acum, PSD trece printr-o perioada de dezvoltare. Dupa Congresul din 2005 exista libertate la candidatura, exista o sansa pentru fiecare. Adrian Nastase ar putea sa ofere partidului expertiza si o experienta de om politic veritabil. Daca isi va rezolva problemele si va reusi sa isi faca o revenire, are o sansa, ca si ceilalti. Dar, peste noapte, nu se poate reveni in politica. El are un potential individual important, dar este necesara si o conjunctura politica“, ne-a declarat Dincu. Oricum, in PSD apele continua sa fie tulburi. Mai ales in conditiile in care partidul da din scandal in scandal. Unii dintre liderii partidului vorbesc pe la colturi chiar de posibilitatea organizarii unui nou congres, in cazul in care PSD va inregistra un scor dezastruos la europarlamentarele din toamna. Unul care sa-i traga pe dreapta atit pe Geoana, cit si pe secretarul general Titus Corlatean. La incalzire a fost scos si Sorin Oprescu. Ion Iliescu se vrea arbitru Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, ramine la departare olimpiana de miscarile din PSD, inclusiv la una dintre remarcele lui Vasile Dincu, dupa care PSD, un partid atit de mare, „nu poate sa se mai incurce cu Ion Iliescu“. „A spus el asa ceva!?“, s-a mirat Ion Iliescu. Fostul presedinte a comentat astfel situatia pe fond: „Nu dramatizez deloc aceasta chestiune. PSD a trecut prin multe probleme. Este un partid mare, are multe personalitati diferite, Arta este sa se gaseasca liantul necesar. Este un proces continuu de imbinare a generatiilor. Este un moment care trebuie depasit prin intelepciune. Fiecare trebuie sa isi gaseasca locul in acest partid, si Nastase, si Dincu si Geoana, care a venit mai tirziu in partid“. Intrebat ce sanse da revenirii lui Adrian Nastase, Iliescu a raspuns: „N-a fost dat afara din partid. Este membru, deputat. Este un om cu mare potential si va trece si peste momentele care il vizeaza. Nu inseamna ca asemenea oameni trebuie dati afara din partid“. Intrebat cum comenteaza faptul ca Dincu este de parere ca Geoana nu are experienta politica, Iliescu a raspuns: „Nu este o noutate. Nici Dincu nu are mai multa experienta politica“. Nastase raspunde pe blog Fostul lider al PSD Adrian Nastase afirma, pe blogul sau, ca este ciudat ca, atunci cind vine vorba despre schimburi de idei, actualul lider al partidului, Mircea Geoana, “se gindeste imediat la sume de bani, la conturi, la cheltuieli”. “Nu vom cistiga increderea nimanui actionind in acest fel. Adevarata comunicare se face de la om la om (chiar si electronic) si ea nu se exprima in bani”, scrie Adrian Nastase. El se declara surprins de ideea conform careia “intentia uni om politic de a vorbi cu alti oameni, politici sau nu, face rau partidului”.”Cred ca singurul lucru care face rau partidului in acest moment e tacerea supusa. Din ea nu se poate naste nimic”, afirma fostul premier.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea