Social

Gala Premiilor de Patrimoniu National

De la ora 9, la Sala Thalia din Sibiu se desfasoara, de astazi pana sambata, cea de-a XI-a Conferinta Nationala a specialistilor in protejarea patrimoniului cultural national, eveniment organizat si finantat de ministerul culturii si Cultelor. Evenimentul are un caracter traditional si reuneste anual specialisti din administratia culturala romaneasca, arhiecti, istorici, specialisti din domeniile restaurarii si conservarii valorilor de patrimoniu national . Conferinta debuteaza cu o intalnire a tuturor sefilor directiilor judetene de cultura, la care vor participa si peste zece functionari din Ministerul Culturii, iar principalele subiecte de discutie vor fi cele legate de strategia, programul si directiile de actiune ce trebuie urmate pentru modernizarea si eficientizarea eforturilor de protectie a valorilor patrimoniului cultural national. Tot astazi va fi vernisata o expozitie de fotografie ce ilustreaza etapele de restaurarea a monumentelor arhitectonice din Sibiu, proiecte incluse in cadrul programului Sibiu – Capitala Culturala Europeana 2007, iar cu aceasta ocazie comisarul MCC Sergiu Nistor va acorda o serie de plachete onorifice reprezentantilor companiilor care s-au ocupat de lucrarile de restaurare din centrul vechi al Sibiului. Vineri vor continua discutiile pe sectiuni de specialitate cu accent pe latura coercitiva a eforturilor de protectie a valorilor de patrimoniu national, pe maginea legislatiei actuale din domeniu si a completarilor care trebuie aduse acesteia pentru a-i creste eficienta. La conferinta vor participa si invitati din partea structurilor specializate ale IGP, dar si ai unor firme care ofera servicii de securitate electronica pentru supravegherea muzeelor. Vineri dupa-amiaza, de la ora 17, la Sala Thalia incepe Gala Premiilor de Patrimoniu National, editia 2007, in cadrul careia Ministerul Culturii va acorda premii pentru merite deosebite in sustinerea si promovarea patrimoniului cultural national. Premiile vin sa recompenseze performanta profesionala si efortul calificat facut de cercetatori, arheologi, arhitecti, muzeografi, conservatori, restauratori si creatori din domeniile artelor vizuale si arhitecturii din intreaga tara. Viata fictiva a "Clarei B." "Clara B.", documentarul realizat de Alexandru Solomon si Corinne Ibram , programat astazi la studioul Astra Film, ora 14, face o incursiune tematica in istoria Europei din ultima suta de ani folosind documente de arhiva si fotografii autentice, imagini de actualitate si de epoca. Acestea vorbesc in limbaj cinematografic despre viata "Clarei B.", o fotografa emancipata nascuta in 1901 la Strasbourg, a carei viata a pendulat intre Franta si Germania. Jonas povestitorul este personajul fictiv care o descopera pe Clara prin colectia de documente donata de aceasta muzeului la care lucra si de aici incepe o calatorie in trecutul unei Europe marcate de cele doua razboaie mondiale ale secolului XX. Intr-un alt registru, la Cercul Militar continua festivalul concurs "Army sah", iar publicul are la dispozitie peste 15 expozitii cu diverse teme organizate in aceasta perioada la Sibiu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea