Social

Gaddafi face cumparaturi de zece miliarde la Paris

Liderul libian se intoarce acasa cu avioane si reactoare nucleare. Frana si Libia au incheiat luni contracte economice in valoare de peste zece miliarde de euro. In prima zi a vizitei lui Muammar Gaddafi la Paris, liderii celor doua state au trecut „direct la afaceri“ si au parafat intelegeri avantajoase pentru ambele parti. Astfel, autoritatile din Tripoli au comandat 21 de avioane Airbus, estimate la aproximativ 3,2 miliarde de euro. In plus, Sarkozy a semnat un acord de cooperare cu Libia in domeniul programelor nucleare civile. Astfel, Franta s-a angajat sa furnizeze oficialilor din Tripoli „unul sau mai multe reactoare nucleare“, care vor fi folosite la desalinizarea apei marine. Acest contract a pus pe jar comunitatea internationala, care se teme ca Gaddafi ar putea utiliza reactoarele in scopuri militare. Intelegerea era insa anticipata inca din luna august. Atunci, liderul din Tripoli a anuntat ca va primi asistenta din partea Frantei pentru programul sau nuclear civil. A facut acest anunt imediat dupa eliberarea infirmierelor bulgare acuzate de infectarea cu HIV a unor copii libieni. Iar ajutorul oferit de Paris era vazut ca o recompensa. Tot luni, Libia a incheiat un contract de furnizare a electricitatii cu compania franceza Areva , contract estimat la 300 de milioane de euro. De asemenea, Nicolas Sarkozy si Muammar Gaddafi au semnat un memorandum privind cooperarea in domeniul militar. Documentul include negocieri exclusive intre Paris si Tripoli privind furnizarea de echipamente utile armatei. Detaliile contractelor militare vor fi finalizate pina la inceputul lui iulie 2008. Potrivit proiectelor, Libia ar putea achizitiona din Franta avioane de lupta Rafale, elicoptere de tip Tigre si Fennec , masini blindate, nave de razboi, un sistem radar de aparare aeriana si alte echipamente militare. Muammar Gaddafi se afla la Paris pentru cinci zile in cadrul unei vizite care a stirnit vii controverse pe malurile Senei. Secretarul francez de stat insarcinat cu protectia drepturilor omului, Rama Yade , a criticat dur prezenta presedintelui libian in Hexagon. Ea a spus ca Franta „nu e un pres pe care Gaddafi sa-si stearga miinile patate de singe in urma crimelor comise“. Muammar Gaddafi e privit de comunitatea internationala drept un lider autocrat, care isi terorizeaza poporul si incalca frecvent drepturile omului. Nicolas Sarkozy a declarat ca a abordat acest subiect in cadrul discutiilor bilaterale avute cu omologul sau libian. Gaddafi neaga insa categoric ca ar fi vorbit cu Sarkozy despre drepturile omului. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea