Social

Fotbal nu, scandaluri da!

În poate ultimul meci disputat pe „vechiul” stadion Naţional din Complexul Lia Manoliu, Universitatea Craiova, exilată la Bucureşti, şi Rapid au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii I. În urma rezultatului, Rapid a acumulat 40 de puncte, egaland Steaua în clasament, roş-albaştrii mai avand de disputat o partidă, duminică, la Vaslui. Dacă meciul a fost lipsit de atractivitate, scandalurile din timpul meciului şi de după meci nu au întarziat să apară. În prim plan a fost prestaţia arbitrilor, contestată vehement de olteni , dar un alt incident grav se pare că s-a întamplat în pauza meciului. În drum spre vestiare se pare că a izbucnit un conflict, atacantul Rapidului Ionel Ganea lovindu-l cu capul în gură pe Michael Baird, gest neobservat de oficialii partidei, dar semnalat de mai mulţi oficiali olteni. La finalul partidei, Răzvan Lucescu a considerat rezultatul de egalitate drept echitabil . “Am jucat foarte bine în prima repriză. Am avut ocaziile pe care le-am avut, nu le-am marcat. S-a văzut şi oboseala de la meciul din Cupă, ne-a lipsit prospeţimea pe finalul partidei, cand îmi era teamă să nu pierdem. Craiova nu trebuie să comenteze arbitrajul, pentru că Njock putea să primească uşor cartonaş roşu. Rezultatul e echitabil, cu toate că am dominat în prima repriză”, a spus Răzvan Lucescu. De partea cealaltă, oficialii olteni au fost de altă părere. Patronul Adrian Mititelu a declarat că fost “hoţie pe faţă”, în timp ce silvian cristescu a spus că “arbitrajul a fost pro-Rapid din minutul 1 pană în minutul 92”, catalogand acest lucru ca fiind ceva premeditat.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea