Social

Femeile active sexual riscă să se îmbolnăvească de cancer

Femeile sunt expuse la riscul îmbolnăvirii de cancer cervical sau uterin atunci cand întreţin relaţii sexuale, au stabilit cercetătorii britanici, relatează BBC News Online. Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, femeile riscă să se îmbolnăvească de cancer din cauza relaţiilor sexuale pentru că, în timpul acestora, vin în contact cu o moleculă care intră în componenţa spermei şi care poate declanşa boala. O echipă de cercetători de la Cancer Research UK din Marea Britanie a stabilit că nivelul foarte mare a unor prostaglandine conţinute de spermă alimentează dezvoltarea tumorilor. Din acest motiv, ei le-au îndemnat pe femeile care au unul dintre cele două tipuri de cancer să le ceară partenerilor să întreţină relaţii sexuale protejate. Cancerul cervical, cauzat de virusul papilloma, este una dintre cele mai frecvent întalnite forme de cancer la femeile care au mai puţin de 35 de ani. Cercetătorii consideră însă că există şi alţi factori care accelerează transformarea virusului în cancer. Prostaglandinele apar în mod natural şi în celulele din organele reproducătoare feminine, rolul lor fiind de a regla creşterea celulelor şi caracteristicile uterine. În lichidul seminal masculin, concentraţia este de 1.000 de ori mai mare decat în organismul femeii. Celulele cancerelor cervical şi uterin au la suprafaţă molecule receptoare de prostaglandine, substanţă care accelerează creşterea tumorilor. Cercetătorii au anunţat că vor lucra la elaborarea unui tratament care să împiedice prostaglandinele să ajungă la celulele tumorale şi să încetinească progresia cancerului

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea