Social

Fara alcool si grasimi pe canicula

De la instalarea caniculei, medicii Serviciului de Ambulanţă Bucureşti lucrează la foc automat. Potrivit directorului SAMB, dr. Ovidiu Cizmaru, zilnic, în jur de 40-50 de bucureşteni leşină în stradă din pricina temperaturii ridicate. Copiii, bătranii şi bolnavii cardiaci sunt cei mai vulnerabili în faţa căldurii şi a razelor soarelui. Medicii se plang de faptul că multe persoane ignoră sfaturile acestora şi se aventurează pe străzi fără a se proteja împotriva soarelui şi a deshidratării. "Persoanele care se ştiu cu suferinţe cardiace nu ar trebui să iasă din casă în intervalul orar 11.00-17.00, adică la orele în care temperaturile ating limita maximă. Dacă expunerea la soare este inevitabilă, atunci se recomandă protecţia cu pălării, ochelari de soare şi îmbrăcăminte din ţesături naturale. Totodată, este bine ca în această perioadă să se consume peste trei litri de apă pe zi, evitandu-se alimentaţia bogată în grăsimi, alcoolul şi excesul de cafea. De asemenea, fructele şi legumele nu trebuie să lipsească din dieta zilnică", spune dr. Ovidiu Cizmaru. Acesta recomandă evitarea, pe cat posibil, a zonelor aglomerate sau a deplasărilor pe distanţe lungi. Leşinul poate fi prevenit dacă se evită statul prea mult în soare şi printr-un consum crescut de lichide. Prim ajutor în caz de leşin - Victima trebuie aşezată undeva la umbră, culcată, cu picioarele mai sus decat restul corpului. - Leşinul poate fi întrerupt dacă i se ţine persoanei în cauză la nas o substanţă cu miros înţepător. - Este indicat să îi desfacem hainele care îi provoacă stransori. - Îi putem da să bea apă numai dacă aceasta poate ţine singură paharul. - Dacă starea de inconştienţă persistă mai mult de cateva minute, culcăm victima pe o parte şi anunţăm Salvarea sau cel mai apropiat medic.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea