Social

Fabrica de diamante a Ministerului de Interne

fost mai pazita decat tezaurul Romaniei. Era al treilea producator de diamante sintetice din lume, iar azi e in faliment. Este vorba despre fabrica Rami Dacia, singura unitate cu acest profil din sud-estul Europei. Rami Dacia a fost pusa pe picioare pe baza unor planuri furate din Africa de Sud de agentii DIE. Certificatul de nastere al fabricii a fost emis de Ceausescu in august 1974 sub titulatura Unitatea de Productie Speciala "Dacia". Dupa numai doua luni, specialistii romani obtineau primele diamante sintetice. Cea care si-a dorit cel mai mult celebrele cristale a fost Elena Ceausescu. In scurt timp, dintr-o unitate pilot Dacia s-a transformat in fabrica si a trecut la productia industriala. IN SUBORDINEA MI In 1988, fabrica era extrem de rentabila. Cu sortimentul "Super Tenace" si-a facut incet loc pe piata mondiala, surclasand producatori consacrati. S-a trecut apoi la productia de diamante de ultima generatie. Pana la Revolutie, fabrica a fost un obiectiv strict secret. Se afla in subordinea Ministerului de Interne si era coordonata de fosta Securitate. Avea 500 de angajati platiti cu salarii pe masura activitatii ce o desfasurau. Acestia erau permanent monitorizati. 10 MILIOANE DE CARATE Dupa Revolutie, Dacia a devenit regie autonoma a MI. Acum au inceput sa apara si problemele. Piata interna nu a mai avut aceeasi cerere, asa ca productia a fost orientata in proportie de peste 80 de procente spre export. Si vorbim despre o productie de doua tone de diamante sintetice produse anual, asta insemnand 10 milioane de carate. Un alt domeniu care-i adusese fabricii sume importante de bani a fost recuperarea metalelor nobile din catalizatori uzati. Lunar se repuneau in circulatie 25 de kilograme de platina. CASTI, BASTOANE, SCUTURI "Rami-Dacia", cum a fost denumita dupa 1990, a fost singura regie care nu a luat un leu de la bugetul de stat, reusind chiar sa aduca bani frumosi in tara. Si asta pentru ca dupa 1990 s-a infiintat in cadrul regiei si o companie de comert exterior , "Comicex", care asigura aprovizionarea MI cu logistica din import: computere, autoturisme, instalatii radar. Si tot prin aceasta unitate s-a desfasurat si exportul de diamante. Tot la RAMI se produc si "accesoriile" necesare fortelor de ordine: spray -uri lacrimogene, casti, bastoane, scuturi. La un moment dat, productia de la Rami Dacia a fost asistata de computer, datorita unui soft special. FALITA Competitia a devenit din ce in ce mai acerba, iar sumele aflate in joc sunt de ordinul miliardelor de dolari. Diamantele si platina de la Rami au fost depozitate in tezaur, care este la fel de greu de spart ca si cel al Bancii Nationale. Acum, fabrica este falimentara. A fost scoasa la vanzare pentru 5 milioane de euro. Inca nu s-a gasit un cumparator pentru ceea ce a fost unul dintre proiectele cele mai ambitioase ale familiei Ceausescu. CASA POPORULUI INALTATA CU DIAMANTE La "Dacia" au ajuns cei mai buni cercetatori din tara. Micutele cristale aveau intrebuintari diverse: electronica, tehnica militara, aerospatiala, iar utilajele de foraj sunt "blindate" cu un strat fin de diamante sintetice. Productia era orientata atat spre industria interna, cat si la export. Unii reprezentanti ai fostei Securitati spun ca fara Dacia nu ar fi existat Casa Poporului. Multi bani proveniti din export i-au permis fostului dictator sa investeasca in colosala constructie. Si, de asemenea, fara diamantele de la aceasta fabrica nu ar fi putut fi prelucrata toata marmura folosita pentru decoratiile interioare si exterioare. Toata marmura folosita a fost taiata cu sculele diamantate asamblate de "Mecanica Fina" Bucuresti. DIAMANDESCU, STAN, BERECHET Nume celebre din Interne s-au perindat la conducerea Rami Dacia. Unul dintre acestea a fost gen. div. Corneliu Diamandescu. Sef al IGP din aprilie pana in septembrie 1990, la vreme de mineriade, Diamandescu a fost un timp diplomat, dupa care a fost instalat de Doru Ioan Taracila la comanda "Rami". In 1997, locul lui Diamandescu a fost luat de gen. brig.Ioan Gheorghe Stan, pana atunci seful Diviziei de Investigatii Economice din UM 0215. Ultimul nume cunoscut legat de Rami este cel al gen. nicolae berechet . Acesta face parte din CA al fabricii, cat si din cel al unitatii de comert exterior Comincex, aflata in subordinea Rami Dacia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea