Social

"Epidemie" de diabet in Romania

Medicii avertizeaza ca s-ar putea sa inregistram o crestere spectaculoasa a cazurilor de diabet zaharat . 600.000 de pacienti sint diagnosticati cu diabet zaharat in Romania, dar studiile epidemiologice efectuate in diverse judete arata o prevalenta de peste 6%, numarul real al pacientilor cu diabet zaharat fiind peste un milion. Asta inseamna ca aproape jumatate de milion de persoane inca nu stiu ca sufera de aceasta boala. In fiecare an sint depistate aproximativ 80.000 de cazuri noi. In plus, din 2,5 milioane de romani evaluati in cadrul Programului de evaluare a starii de sanatate a populatiei, 23,4% dintre cei examinati prezinta diferite grade de risc pentru boala diabetica de tip 2. Medicii sustin ca diabetul este o boala care are drept principale cauze alimentatia hipercalorica, bogata in grasimi saturate si glucide rafinate, sedentarismul, fumatul, consumul crescut de alcool si obezitatea abdominala. „Pina acum, diabetul zaharat la copii, care se asociaza cu obezitatea in 90% dintre cazuri, era o raritate. Acum, o data cu cresterea obezitatii in rindul tinerilor, creste alarmant numarul de copii si tineri cu diabet“, a spus Mariana Mota, medic primar in diabet si nutritie. Obezitatea, sedentarismul si stilul de viata nesanatos sint principalii factori vinovati de aproximativ 1,8 milioane de cazuri de diabet la copii la nivel mondial. Numarul persoanelor cu diabet ar putea ajunge, in anul 2025, la aproximativ 380 de milioane, fata de 245 de milioane cit sint in prezent la nivel mondial, sint de parere specialistii. Diabetul de tip 1 insulino-dependent apare de obicei la persoanele tinere, pina la virsta de 30 de ani, iar diabetul de tip 2, cind pacientul are nevoie de insulina in urgente sau dupa zeci de ani de evolutie, apare dupa virsta de 30 de ani. In intreaga lume, pe 14 noiembrie se serbeaza, in fiecare an, incepind cu 1991, Ziua mondiala a diabetului . Astazi, in Bucuresti, incepind cu ora 10.00, in Parcul Tineretului se organizeaza un mars al pacientilor, numit „Efortul fizic previne diabetul“, organizat de Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „N.C. Paulescu“ din Bucuresti si de Asociatia Diabeticilor, unde se vor face determinari gratuite de glicemie. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea