Social

Duel crucial pentru candidatii americani

„Super Martea“ (Super Tuesday) este, din anii ’80, ziua in care americanii din mai multe state sunt asteptati la alegeri simultane, pentru a desemna un candidat republican sau democrat pentru prezidentiale. Anul acesta la alegerile simultane din 5 februarie vor participa mai multe state ca niciodata (24) - in trei dintre acestea va organiza alegeri doar Partidul Democrat (Idaho, Kansas, New Mexico), iar in alte doua, Partidul Republican (Montana, New Virginia). Celelalte 19 state au, impreuna, aproape jumatate din populatia SUA. Democratii aflati peste hotare pot participa, pentru prima oara, la vot prin intermediul Internetului. In tabara democrata, „lupta“ se va da intre Hillary Clinton si Barack Obama, care sunt cotati ca fiind foarte apropiati in preferintele electoratului. La republicani , John McCain pare a avea un mic avantaj in fata lui Mitt Romney, pe locul al treilea, la distanta, situindu-se Mike Huckabee. Candidatii concureaza in alegerile primare si caucusuri deoarece, daca sunt castigatori, vor trimite la conventiile nationale ale partidelor din care fac parte mai multi delegati care sa le sprijine candidatura. Doar la conventiile din luna august se ia decizia finala privind nominalizarea candidatului oficial pentru prezidentialele din 4 noiembrie. Este posibil ca doi candidati sa se afle la egalitate, miercuri, iar la publicarea rezultatelor acest lucru este putin probabil, de cele mai multe ori unul sau altul avand un avantaj in fata celorlalti. Este posibil, de asemenea, ca unul dintre candidati sa obtina direct nominalizarea partidului sau, eliminandu-si rivalii - s-a intamplat in 2004 cu John Kerry, iar in 2000 atat George Bush, cat si Al Gore au reusit sa-si determine contracandidatii sa se retraga din cursa doua zile mai tarziu.

Martea in care un candidat poate castiga deja cursa

Din punct de vedere strict matematic, un candidat democrat are nevoie de sprijinul a 2.025 de delegati la conventie pentru a fi ales, in timp ce republicanii, doar de 1.191. E greu de crezut ca marti vreunul dintre candidati va ajunge la acest numar, dar teoretic au sansa de a se departa de contracandidati atat de mult incat sa nu mai poata fi „opriti“. Pe de alta parte, la republicani exista, in 9 state, regula „castigatorul ia totul“ si pare mai usor sa se detaseze unul dintre favoriti. McCain chiar a declarat ca e foarte posibil ca aceasta cursa „sa se incheie“ dupa alegerile de marti. Urmatoarea data importanta in calendarul alegerilor americane este 4 martie, cand Texasul (al doilea stat ca numar de locuitori) si Ohio vor organiza primarele. Urmeaza Pennsylvania, in aprilie, Carolina de Nord si Indiana, in mai. Pentru ca rezultatele ar putea ramane incerte, pana la finalul alegerilor primare, ambele partide au un numar clar de delegati care pot alege pe cine sustin, si acestia se pot hotara pana la conventie. In ceea ce priveste alegatorii din Super Tuesday, acestia trebuie sa fie inregistrati la una dintre cele doua formatiuni politice pentru a putea vota in alegerile primare. Dar mai bine de jumatate dintre statele care participa la scrutin marti permit si independentilor sa voteze. In unele cazuri, votantii se inregistreaza in ziua alegerilor, iar in alte state nu e nevoie deloc de acest lucru. In California si in New Jersey exista milioane de astfel de alegatori neafiliati, care pot avea un efect semnificativ asupra rezultatului. Presedintele George W. Bush va parasi efectiv Biroul Oval pe 20 ianuarie 2009 , desi procesul electoral a inceput in SUA cu un an inainte, mai exact pe 4 ianuarie 2008, urmand a fi ales cel de-al 44-lea presedinte al SUA. Tot in acest an vor fi alesi toti membrii Camerei Reprezentantilor si o treime dintre senatori. Este pentru prima oara din 1928 cand nici actualul presedinte, nici vicepresedintele american nu candideaza pentru o noua functie. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea