Social

#iasi #bucuresti #elev #gripa porcina #clasa #scoala #noua gripa

Doua licee din Iasi si o clasa din Bucuresti, inchise din cauza gripei porcine

Noua gripa se transmite cu repeziciune in scolile in care au fost semnalate, in Bucuresti si Iasi. Mai multi elevi ai invatatoarei infectate din Bucuresti s-au imbolnavit si ei iar doua licee din Iasi au fost inchise astazi din cauza gripei porcine. In acest timp, fostul ministru al Sanatatii acuza autoritatile ca nu iau masurile necesare pentru combaterea noii gripe.

Virusul AH1N1 a inceput sa se transmita la nivel comunitar, avertizeaza oficialii Ministerului Sanatatii. "Este o situatie dificila in ceea ce priveste raspandirea gripei AH1N1 in Romania, pentru ca atat la Iasi cat si la Bucuresti a aparut transmiterea in comunitate a virusului", a declarat la Realitatea FM , Geza Molnar, consilier in Ministerul Sanatatii.

Gardianul anunta ca mai multi elevi si cadre didactice de la Scoala Generala Nr. 147 au fost infectati cu virusul noii gripe, insa informatia nu a fost confirmata oficial. Starea invatatoarei imbolnavite in urma cu cateva zile cu gripa porcine este in continuare grava, ea fiind internata la Institutul Matei Bals . Potrivit Realitatea.net, activitatea clasei la care preda, in care au fost confirmate si alte cazuri de AH1N1, a fost sistata.

Cursurile au fost intrerupte si la doua clase de a IX-a de la Liceul "G. Ibraileanu" si Liceul Agricol din Iasi. Aceasta masura a fost luata dupa ce doua cazuri de infectare cu noul virus gripal au fost confirmate astazi, cei doi elevi intrand in contact direct cu copii care invata la scoala nr. 15. Potrivit Directiei de Sanatate Publica Iasi, cele doua persoane sunt frati de-ai elevilor de la Scoala nr. 15.

26 de persoane, in majoritate elevi ai Scolii nr. 15 din Iasi sunt in prezent internati la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, in cazul a 21 dintre ei testele de laborator aratand ca sunt infectate cu virusul gripei porcine. Autoritatile iesene spun ca in cazul in care nu vor aparea noi cazuri de gripa din respectivele zone de focar, activitatea scolara va fi reluata pe 2 noiembrie.

Acuzatiile fostului ministru catre actuala conducere a ministerului

In acest timp, fostul ministru al Sanatatii, Ion Bazac acuza autoritatile ca nu iau masurile necesare pentru combaterea noii gripe. "Cer public oficialilor din Ministerul Sanatatii sa se adune si sa caute masurile pe care le-am lasat la Ministerul Sanatatii si sa utilizeze mecanismele stabilite si resursele care au fost alocate. Le reamintesc ca exista o Hotarare de Guvern de punere in aplicare a Planului National de pandemie, in care am inclus achizitionarea a peste 1,3 milioane de doze de antivirale, echipamente de protectie personala si substante dezinfectante pentru copiii din scoli. Nu au fost achizitionate pana acum”, a declarat fostul ministru pentru Realitatea.net.

In plus, Bazac a acuzat actualii oficiali din Guvern ca se preocupa mai mult de campania electorala decat de lupta impotriva unei boli care, potrivit avertismentelor Ministerului Sanatatii ar putea duce la o mortalitate de 2,5% dintre romani.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea