Social

Doctorul Tonel, imbogatit de aviara

Ministerul Transporturilor a atribuit direct unei firme obscure din Iasi un contract de patru milioane de euro, pentru a dezinfecta trenurile si drumurile din zonele cu gripa aviara .

SC LUMI SRL a fost pina acum trei ani o simpla farmacie veterinara din Iasi. In 2003, Tonel Ursachi, patronul firmei, a adaugat la profilul firmei si dezinfectia si deratizarea. In ultimii doi ani si jumatate, Ursachi a reusit sa obtina citeva contracte pe plan local, pentru care a angajat citiva muncitori sezonieri, dupa cum informeaza saptaminalul Ieseanul, care a abordat acest subiect in editia de saptamina asta. Potrivit bilantului contabil, pina in 2003, firma nu a avut nici un angajat. In 2004, a angajat o persoana permanent, o farmacista, si a obtinut un profit de 14,4 milioane de lei vechi, la o cifra de afaceri de doua miliarde de lei. La jumatatea lunii septembrie 2005, Ursachi a angajat, brusc, 14 persoane. Pe 12 octombrie 2005, el a trimis o scrisoare de intentie directorului CFR SA, pentru a-l instiinta ca, in cazul declansarii unei epidemii, firma LUMI din Iasi detine personal calificat care poate dezinfecta tot teritoriul tarii care ar putea fi afectat de gripa aviara. Dupa doua zile, Ursachi a trimis Agentiei de Sanatate Publica a Ministerului Transporturilor o alta scrisoare de intentie in care anunta ca firma sa se ofera sa presteze servicii de calitate in combaterea gripei aviare. Pe 15 octombrie 2005, ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, a semnat Ordinul 1.732 privind masurile de prevenire si combatere a gripei aviare. In regim de urgenta, conducerile Administratiei Nationale a Drumurilor (AND) si a CN CFR SA au ales direct, prin negociere cu o singura sursa, firma SC LUMI SRL din Iasi pentru a dezinfecta toate trenurile si drumurile afectate de gripa aviara.

140 de miliarde in patru luni

Pentru ca LUMI nu avea personal calificat pentru a face fata dezinfectiei la nivel national, Ursachi a apelat la Asociatia Nationala a Operatorilor DDD din Romania, de unde a mai cooptat opt firme, sase din Iasi, una din Bucuresti si una din Ploiesti. Una dintre firmele din Iasi care a prins un subcontract, SC Mior SRL, apartine sefului asociatiei ANOD, Mircea Orzescu, care va incasa si el o felie din marele tort.

Cea mai importanta firma din Romania care se ocupa de dezinfectare si dezinsectie de peste 10 ani, Coral Impex, din Ploiesti, a ajuns in aceasta afacere sa fie subcontractant. Am contracte in cele mai mari 12 orase ale tarii, cistigate de la primarii in urma licitatiilor. M-am interesat si eu de aceasta atribuire directa, dar nu mi s-a raspuns la telefon, afirma Alexandru Badea, patronul Coral. Reprezentantii Ministerului Transporturilor ne-au informat ieri ca valoarea contractelor incheiate cu SC LUMI se ridica la suma de 140 de miliarde de lei, in jur de 100 de miliarde trebuind sa achite AND. Intrebat cum a reusit sa obtina un asemenea contract, Tonel Ursachi ne-a raspuns: Sint medic veterinar si am doctorat in dezinfectie. Eram nimerit sa primesc contractul. La data semnarii contractului, aveam 28 de angajati, 14 permanenti si 14 sezonieri.

Probleme si cu dezinfectantul

Pentru derularea contractului, AND a cumparat citeva tone de dezinfectant Forsept, de la firma SC Farmavet, la recomandarea Directiei Sanitare Veterinare Tulcea. Potrivit specialistilor in domeniu, acest dezinfectant care are la baza formaldehida actioneaza eficient doar la temperaturi de peste 15 grade Celsius. Iar gripa aviara a aparut dupa 15 octombrie, cind in focarele de infectie temperatura a coborit chiar si sub zero grade. Intr-adevar, Forseptul are la baza formaldehida, care e activa doar la peste 15 grade, dar dezinfectantul mai contine si clorura de alchil-dimetil-benzilamoniu, care il face activ chiar si la zero grade, ne-a declarat Lucian Gabor, directorul comercial de la Farmavet. In a doua etapa a gripei aviare, Forseptul a fost inlocuit cu Aldezin, un dezinfectant mai puternic, tot de la Farmavet.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea