Social

# coronavirus vaccin #vaccin anticoronavirus #adrian marinescu

Doctorul Adrian Marinescu: "100% sigur nu este niciun vaccin"

Regatul Unit a devenit prima tara occidentala care a aprobat un vaccin anti-coronavirus. Primele persoane care vor fi vaccinate vor fi cele vulnerabile, cu varsta peste 80 de ani si cadrele medicale. 

Medicul Adrian Marinescu, de la Spitalul de Boli Infectioase "Matei Bals",  a declarat că, în ciuda faptului că niciun vaccin nu este sigur, procentul de 95% ”este exact ceea ce avem nevoie”.

”Sută la sută sigur nu este niciun vaccin. Dar, cu cât ne apropiem mai mult de procentul de 100%, adică 95%, este exact ceea ce avem nevoie.E important de spus că există informații încă din luna noiembrie că Marea Britanie va fi prima țară care va avea aprobările necesare. Asta nu înseamnă că nu vom avea în curând și pentru Uniunea Europeană. Și ar trebui să înțelegem că România face parte din Uniunea Europeană și că pentru a obține această aprobare avem nevoie de raportul final din partea Agenției Europene a Medicamentului, care probabil că va veni undeva la finalul lunii decembrie, se vorbește chiar de data de 29. Imediat după, Comisia Europeană va fi cea care va avea ultuml cuvânt de spus. Deci decalajul care are loc între Uniunea Europeană și ceea ce se întâmplă în Marea Britanie probabil că va fi de doar câteva săptămâni”, a declarat medicul Adrian Marinescu la Antena 3.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea