Social

Decanul Baroului Bucuresti, acuzat ca s-a dat avocat al unei femei moarte de 3 ani

Cristian Iordănescu, decanul Baroului Bucureşti, a fost avocatul unei femei moarte de trei ani. Conform unei împuterniciri avocaţiale, el a fost angajat – în anul 2000 – de doamna Solomonescu Mihaela Roxanda, pentru a o reprezenta în faţa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Dar respectiva clientă avea o problemă: decedase încă din octombrie 1997, potrivit Serviciului Independent de Evidenţă Informatizată a Populaţiei. Cu toate acestea, atat în anul 2000, cat şi în anul 2001, moarta a părăsit cimitirul şi i-a semnat domnului Iordănescu două împuterniciri avocaţiale. De fapt, decedata nici nu ar fi stat în cimitir, ci avea domiciliul chiar în cabinetul avocaţial al domnului Iordănescu din strada Căpitan Vijelie nr. 20, aşa cum rezultă dintr-o cerere adresată preşedintelui Judecătoriei Sectorului 1, cerere semnată în numele moartei de către decanul Baroului Bucureşti, care, probabil, e şi un bun specialist în spiritism. Toate aceste fapte – însoţite de copii după actele invocate – au fost sesizate Parchetului de către preşedintele Sindicatului Independent al Juriştilor din Romania, dl. Pompiliu Boţa. Acest denunţ penal a fost trimis, ieri, autorităţilor judiciare, care urmează să efectueze cercetări privind infracţiunile de înşelăciune, fals şi asociere în vederea săvarşirii de infracţiuni. Miza acestei poveşti pare a fi o vilă din sectorul 1, pe care decedata Solomonescu Mihaela Roxanda a obţinut-o în instanţă în anul 1995. Peste doi ani femeia moare, iar imediat după deces apare un potenţial moştenitor – un cetăţean roman cu domiciliul în Franţa (!?)– care în doar şase zile obţine un (nu de moştenitor), în care se precizează că de pe urma defunctei nu au rămas şi imobile. Pe 2 august 2000, potenţialul moştenitor – Negoescu Adrian-Nicolae – îl mandatează pe avocatul Iordănescu să se ocupe de vila din strada Occidentului nr. 34. Culmea, după 19 zile, adică pe data de 21 august 2000, este împuternicit şi de către decedata Solomonescu Mihaela Roxanda pentru a legaliza şi investi hotărarea judecătorească prin care obţinuse în 1995 dreptul de proprietate asupra vilei. Pe 22 august 2000, avocatul Iordănescu adresează în acest sens o cerere către preşedintele judecătoriei, cerere pe care o semnează în numele clientei sale, a cărei adresă o indică ca fiind nu la cimitir, ci pe str. Căpitan Vijelie nr. 20, adică la sediul cabinetului său de avocatură. În anul 2001, defuncta Solomonescu îi mai semnează avocatului încă o împuternicire. Tot în aceeaşi perioadă, se obţine de la Primăria Capitalei o dispoziţie a primarului general şi un proces verbal de predare şi primire a imobilului, după care – în februarie 2002 – Negoescu Adrian Nicolae îşi scoate, în sfarşit, certificatul de moştenitor asupra vilei de 389 de mp ( subsol , parter, magazie , două etaje, mansardă şi pod) plus teren în suprafaţă de 250 mp. La numai zece zile după ce a devenit moştenitor, Negoescu vinde această vilă cu 55.000 de dolari doamnei Pulbere Marina, despre care în denunţul penal se spune că este soacra avocatului Iordănescu. Probabil, în semn de recunoştinţă pentru munca depusă de acesta, clientul Negoescu a preferat să vandă familiei Iordănescu. Peste trei ani, doamna Pulbere vinde, la randul său, vila cu... 310.000 de euro. Contactat telefonic, decanul Baroului Bucureşti, Cristian Iordănescu, ne-a declarat: „Nu vreau să comentez nimic şi nu vreau să implic pe nimeni. Eu nu am văzut aceste documente dar de la un om care se pretează la falsuri (n.r. – Pompiliu Boţa) te poţi aştepta şi la aşa ceva. În spatele lui se află un grup de poliţişti care nu au putut intra în avocatură dar, în mod sigur, de data aceasta – pentru că nu este prima dată cand mă atacă – se va ajunge la un nou dosar penal şi va trebui să răspundă pentru că este un falsificator de profesie“. Totodată, avocatul Iordănescu ne-a precizat că avocaţii – aflaţi acum la un congres la Mamaia – vor iniţia în luna septembrie o acţiune de protest întrucat autorităţile interne permit profesarea avocaturii şi de către Baroul Constituţional, condus de Pompiliu Boţa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea