Social

Dansatoarele din subteran te scapa de fobii

In sapte camere, printre dusuri, papusi gonflabile si beciuri, citiva artisti au imaginat happeninguri despre cum sa scapi de fobii. Imaginati-va un labirint intunecat, in care calatorul, un pic infricosat si destul de surescitat, trebuie sa urce si sa coboare scari spiralate si asteapta sa se intimple ceva. O lanterna ii descopera, ca intr-un miraj, pereti adevarati, pereti falsi , usi intredeschise, conducte capitonate in azbest si figuri fioroase, in culori tipatoare, tronind ca niste zeitati locale in diferite unghiuri. Undeva se aude un zgomot nedeslusit, ca si cind cineva ar incerca cu disperare sa scape din captivitatea unei camere. Cam asa a conceput coregraful Paul Dunca un spatiu al fobiilor, al depresiei, din care ghinionistul, odata prins, va incerca sa scape, cautind un refugiu. De aceea, spectacolul se numeste „Protect“: opt artisti de formatie diferita au avut libertatea de a crea dupa bunul plac cite un spectacol de dans, in jurul temei „protectie“. Simultan, in sapte incaperi de la parterul si subsolul Teatrului Desant, se desfasoara cite un spectacol cel putin neasteptat in comparatie cu ce sintem obisnuiti sa vedem in teatrele autohtone. Artistii, fotografi, dansatori sau coregrafi, s-au gindit sa valorifice mai multe forme de arta contemporana: designul interior, de exemplu, ar putea fi foarte bine subiectul unei expozitii, in care se imbina elemente de decor banal (canapea obisnuita, masa simpla de bucatarie, frigider, toaleta) cu siluete gen desene manga, decupate in hirtie alba si lipite pe pereti, sau un fel de beci plin cu figurine gonflabile Spiderman. Intr-un spatiu luminat intermitent, cu becuri simple sau neoane fosforescente, isi fac aparitia tot felul de creaturi halucinante, machiate dramatic, ca pentru o sedinta foto : dintr-o toaleta iese o tinara (Diana Dulgheru) imbracata gen vampa, care se deplaseaza ciocnin-du-se de pereti cu o dexteritate uimitoare, o alta (Ana-Maria Costea) cu cotiere, genunchiere si casca de motociclist danseaza nervos si isi tot amina sinuciderea. Intr-o alta camera, o mignona cu ochi imensi si coafura punk se transforma din posibila femeie de afaceri in copil cu suzeta si pune la propriu in balanta un „Cioran“ cu un pantof. Peste tot, impresia este ca asisti la drame, jocuri de seductie, ilustrate cu voluptate estetica, prin gadgeturi, design interior si elemente originale de make-up.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea