Social

Cum se vad amenintarile de sub palaria antiracheta

Scutul este o certitudine capitalista care ne apara de o himera orientala. O pavaza fabricata dupa cele mai serioase retete ale industriei americane, capabila sa reziste santajului si amenintarilor fetei morgana. Cine minte si cine vorbeste serios in aceasta cabala asimetrica? Geopolitic vorbind, stiam ca lumea e bipolara, ca o forta reprezinta binele, iar cealalta, mai putin binele.

Odata cu absorbtia mai putin binelui in eforturi care intretin industria puterii unui tar resapat, forta binelui se straduie sa-si identifice noul dusman. Iranul este un palid aspirant la acest statut nobil, cel de inamic pe care sa-l iei in serios si sa tremuri din toti rarunchii numai cånd ii auzi articulat numele. Nici macar detestata axa a raului, pe care la un moment dat se ingramadeau ca gaile cinci candidate la rangul de dusmani ai libertatii si democratiei, nu putea speria mintile luminate ale NATO.
• • •
Am ramas fara inamic si chestia asta pare sa-i invrajbeasca pe cei mai buni amici din alianta. Dar pare ca-i incurca mai ales pe niste yankei care fabrica pacea din microcipuri, radare si rachete. Cum pacea are tendinte globale iar razboaie
le se raresc proportional cu globalizarea pacii, este normal ca industria facatorilor de pace din ingrediente hi-tech sa fi intrat in criza, iar depozitele lor tot mai mari si inutile sa geama de marfuri ramase nevåndute. Ce face Bush in atari circumstante ?

Se metamorfozeaza intr-un iscusit comis voiajor care vinde o amenintare. Flutura spectrul ei cu ocazia fiecarui summit NATO, dar amenintarea reala se incapatåneaza sa se arate la fata si prefera sa ramåna invaluita sub masti iluzorii.
• • •
Pe masura ce i se subtiaza mandatul, Bush devine tot mai agitat, tradånd statutul de ostatic de lux pe care i l-au harazit propriii lui creatori, cei care i-au finantat campania si cei carora trebuie sa le intoarca serviciul. Iar acestia trebuie sa-si vånda artefactele pacii, care seamana cu un joben de sub care tåsnesc iepuri amenintatori. Nu se stie cine ne va ataca primul, dar e bine sa te aperi constiincios, cumparåndu-ti un colt de falanga.

E intelept sa fii prevazator, sa tragi o spaima sanatoasa, sa te stradui sa demonstrezi ca-ti meriti locul proapat cåstigat in alianta. Cine nu are scut sa si-l cumpere, caci vine ziua cånd o racheta aliata, trasa din greseala de pe un submarin batrån, va fi acea demonstratie de care avea atåta nevoie tånara industrie de palarii antiracheta.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.