Social

Cum l-am intalnit pe Contele Dracula

Treptele de lemn scartaie-n draci, holul e ingust, zidurile sufoca, coboram in beci, frig, bezna, becurile sunt departe, miroase a ceara. Am intrat metri buni sub pamant, de aici nici un zgomot nu se mai aude pana sus. E ca-n cripta. Ghidul: o femeie cu obraz cadaveric si ochii intrati in orbite. Paseste cu o lumanare aprinsa in mana. „Am ajuns”, zice. Pe pereti, picturi suprarealiste cu lilieci, capete de mort, monstrii inaripati. Femeia deschide gura. Am fost ferm convinsa ca face incantatii. Dar nu, vorbea. Rostea cuvintele in romana, fara sa pricep nimic. Un accent ciudat, moldo-transilvano-englez, prelungind la nesfarsit ultimele litere. M-am dumirit cu greu. „Aici este o victima a lui Dracula (o fiara incearca sa manance capul unei fecioare inlantuite), aici Dracula deasupra castelului ( luna plina , cruci, gheare, dinti si mult, mult rosu), iata-le si pe cele trei protejate... „. Cuvintele se rostesc grav, calm, inca putin si intram in transa, de pe perete monstrul cu pelerina isi ridica ghearele spre noi, pe nesimtite ince­pem sa devenim nervosi. Si daca povestea asta chiar are-n ea ceva adevar? In mijlocul beciului – un sicriu inchis. ”Iar aici (si arata sicriul cu lumanarea) sunt osemintele lui Dracula. Doriti sa le vedeti?”. Si brusc, s-a stins lumanarea. Am auzit clar capacul sicriului trosnind si niste pasi bufnind pe podea. Am paralizat. Omul din sicriu s-a aruncat asupra mea cu un „uuurrrrhhh!” animalic. Apoi am auzit un tipat lung. Al meu. Nu mai stiu cand s-a aprins becul. M-am trezit asa, in lumina, eu alba-n obraz, cu genunchii tremurand, femeia – razand cu lacrimi. Ii disparuse si accentul ciudat. Iar Contele – fugit pe undeva, pe la bucatarie. Scena asta se petrece aproape zilnic la singurul hotel – castel din Romania. Se numeste Dracula si este asezat in pasul Tihuta. Pe Contele din sicriu il joaca angajatii hotelului. Sunt turisti care lesina langa sicriu, dar cei mai multi pleaca suparati ca baiatul de la bucatarie nu e Contele. Dar supararea lor aduce bani frumosi. Bat continente cu Bram Stoker sub brat, numai sa vada locul unde scrie c-ar fi trait Dracula. Hotelul cu cimitir Chiar zici ca e castel – are turnuri, curte interioara, terasa crenelata, ceas solar, stil medieval. In fata lui s-a incropit un cimitir adevarat, cu vreo zece cruci. Receptia: un ceas oprit pe doispe noaptea fix, un tablou urias parca rupt din „Tacerea mieilor”, cu cioparteli de maini si picioare, poze cu femei inecate-n sange, salbaticiuni impaiate insirate ca icoanele-n biserica. Cinic, intre doua tablouri cu Dracula sfasiind fecioare, se afla afisul „Micul dejun se serveste intre orele 7 si 10”. Pleci acasa cu pasaport si stampila Dracula. In camera nu poti sa dormi ca dai peste dragoni gata sa-ti sara-n cap, de pe tablia patului. Pe oricare parte te-ai intoarce, iar dai de alti si alti dragoni, imprimati pe fiecare colt de lenjerie. E bine sa nu citesti noaptea instructiunile de pe masa: „Puteti merge oriunde in castel, in afara de locurile cu usi incuiate, unde, desigur, nu veti dori sa intrati. In sicriul din cripta nu doarme Contele, acolo se asaza cei care vor sa vorbeasca cu el; se lasa capacul, se stinge lumina , se incuie usa, spre dimineata vine cineva sa descuie. Daca Contele nu a vrut sa acorde intrevederea sau era plecat la Londra, incercati din nou, in alta noapte. Daca muscati pe cineva care nu sangereaza, aveti o problema. Castelul este inconjurat de lilieci in fiecare noapte. Daca va pierdeti umbra sau reflectia in oglinda, de vina nu sunt ochii dumneavoastra. La intalnirea cu stafiile castelului, pronuntati cuvintele:..”. Pentru ca hotelul sa para inmuiat in sange, noaptea e inconjurat de lumini rosietice. L-au vrut ruina de cinci stele Hotelul a fost ridicat mult dupa aparitia romanului. Ideea s-a nascut asa: prin ‘60, Alexan­dru Misiuga, seful judetului la turism, a inceput sa se tot ciocneasca de straini. Tineau mortis ca in Bistrita exista un han Coroana de Aur, exact ca in roman. Intr-o zi, Misiuga a pus mana pe carte si a inteles totul. „Gata, facem hotelul si adunam turistii”, s-a hotarat. Hotelul s-a ridicat si au inceput sa curga grupurile Societatii Dracula din Londra. La cina, lasau liber un scaun si-i puneau pe spatar o pelerina neagra sau rosie. Scaunul Contelui... Cu lozinca „incasari valutare”, Misiuga s-a hotarat sa mai ridice un hotel, de data asta unul tip castel, exact in locul descris in carte ca fiind Pasul Bargaului. Dar numai Ceauseescu il putea aproba. Intr-o zi, primul secretar al judetului l-a prins pe Ceausescu la masa, dupa o vanatoare de ursi in zona. „Ne trebuie un hotel intre Transilvania si Moldova”, i-a zis. „Si cine va impiedica sa-l faceti?”, a raspuns Ceausescu, molfaind. Misiuga il visa ruinat rau pe dinafara, dar de patru, cinci stele inauntru. N-a iesit chiar asa, s-a opus ministrul Turismului . „Fugi de aci ca nu-ti dau eu bani sa ridici o ruina”, i-a strigat. Castelul s-a ridicat in sapte ani, pe varf de versant, la 1.116 metri inaltime, culmea ironiei, fata-n fata cu o manastire de maici. Fiecare cui a fost adus de la 45 de kilometri departare. Ideea beciului de speriat turistii tot a lui Misiuga a fost. Cand se oprea curentul, se trecea la felinare si lumanari – te jurai ca esti in casa dracului. Simbolic, membrii Societatii Dracula din Londra au carat caramizi pe schele si si-au pus semnaturile intr-o sticla pe care au zidit-o in peretele de apus al curtii interioare. Cine n-are imaginatie, sa nu treaca pe la castel. O s-o duca rau de tot. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea