Cum a ajuns Sarah Kane la Gala UNITER?

Daca ar mai fi trait, poate ca Sarah Kane n-ar fi fost tocmai fericita sa fie pusa in scena de doua "mituri" regizorale romanesti. Chiar daca cei doi - Andrei Serban si Mihai Maniutiu - au luat-o in serios, marcand prin spectacolele lor o apropiere (poate putin fortata, dar necesara) a teatrului romanesc de teatrul lumii contemporane. Spectacolele cu piesele Sarei Kane - "Purificare" (regia Andrei Serban, Teatrul National Cluj) si Iubirea Fedrei (regia Mihai Maniutiu, Teatrul de Stat Arad) - au obtinut cele mai multe nominalizari la Premiile UNITER din acest an, fapt ce a starnit un val de proteste, demisii si discutii - sa le numim "informale". Lumea teatrului romanesc s-a declarat pe alocuri "socata", asa cum "socate" au fost autoritatile locale de la Arad chiar inainte de iesirea la public a spectacolului semnat de Mihai Maniutiu, fiind gata, numai pe baza de zvonuri, sa impiedice ajungerea lui la public in forma gandita de regizor. Asa cum "socati" s-au declarat o serie de spectatori care au vazut spectacolul "Purificare" la Bucuresti, in cadrul Festivalului National de Teatru din toamna trecuta, unii dintre ei plecand in timpul reprezentatiei. Partea aceasta ar fi facut-o probabil mai fericita pe autoarea acestor piese care au revolutionat expresia dramatica contemporana. Fiindca ea credea in socuri. Din pacate, la noi au ajuns mai ales informatii - superficiale - despre viata scurta si agitata a Sarei Kane, care s-a spanzurat intr-un spital in care ajunsese in urma unei incercari de sinucidere ratate, in martie 1999. Acest episod din viata ei a fost suficient pentru a crea un fel de "alergie la Sarah Kane", care i-a atins si pe profesionisti. Nu s-a aflat insa, din pacate, ca autoarea a fost comparata, in 1995, cand prima ei piesa, "Blasted", a avut premiera la Royal Court, Londra, cu dramaturgul John Osborne care a marcat, cu al sau manifest "Privind inapoi cu manie" (1956), teatrul britanic in perioada post-razboi. Sosita pe un teren pregatit partial de dramaturgi precum Judy Upton, Anthony Neilson, Philip Ridley , Jezz Butterworth, Sarah Kane s-a afirmat foarte repede ca figura reprezentativa a unui nou curent teatral fixat de critici in istoria spectacolului contemporan cu sintagme precum "in-yer-face theatre" sau "Cool Britannia" ("teatru drept in fata", "Britania cool", Aleks Sierz), "The Theatre of Urban Ennui" sau "The New Brutalists" ("teatrul plictiselii urbane", "noii brutalisti", Bendict Nightingale ). Sarah Kane a respins toate categorisirile, fiindca nu-i placea sa fie inclusa in nici un grup, ambitia ei declarata fiind aceea de a fi extrem de personala cu fiecare piesa scrisa, pentru ca fiecare dintre ele era pentru ea un experiment in materie de dramaturgie , o incercare de construire a unui nou tip de teatru, pe care criticii care i-au analizat opera, precum si multi dintre cei care au lucrat cu ea ca regizor sau ca dramaturg, l-au comparat cu "teatrul cruzimii" teoretizat de Artaud. Si o incercare de exorcizare a propriilor cosmaruri, a "iadului interior", cum singura il numea. Toate acestea si multe alte informatii relevante despre "impactul Sarah Kane" asupra teatrului european se gasesc in volumul "Love me or Kill me" ("Iubeste-ma sau ucide-ma", cu subtitlul "Sarah Kane si teatrul extremelor" de Graham Saunders, Manchester University Press). Cartea demonstreaza limpede, cu argumente si citate, comentand fiecare dintre piesele autoarei, cu ajutorul dosarelor de presa ale spectacolelor, ca Sarah Kane a marcat un moment de schimbare majora in teatrul european. Cum la noi curentele culturale, artistice, ajung cu o intarziere de aproximativ un deceniu (chiar si acum, cand informatia circula rapid) si aterizeaza pe un teren gata insamantat cu prejudecati, nu e de mirare ca opera Sarei Kane, chiar si adusa in scena de doi regizori importanti (in spectacole demne de comentarii pro si contra, desigur, dar nu de respingere apriorica), a starnit o asemenea reactie. E o dovada in plus ca piesele acestei autoare au calitati reactive. Cum spunea chiar autoarea, comentand primirea dura a primei sale piese la Londra (fiindca nimeni nu e profet in tara lui): "Toata arta buna este subversiva, in forma sau in continut. Si cea mai buna arta este subversiva si in forma, si in continut. Adesea, elementul care ii scandalizeaza cel mai mult pe aceia care cauta sa impuna cenzura este forma..." Acestea fiind zise, se poate spune ca Sarah Kane a ajuns din intamplare la Gala Premiilor UNITER. O sa aflam luni seara, cand Gala se desfasoara la Sibiu, in cadrul Capitalei Culturale Europene, daca ea poate marca o schimbare de mentalitate in miscarea teatrala romaneasca in anul de gratie 2007.