Social

Cristian David deschide doua anchete pentru alegerile de la Stefanesti

Ministrul de Interne, Cristian David , a decis sa deschida doua anchete in cazul alegerilor din localitatea Stefanesti . David sustine ca la Stefanesti exista suspiciuni de luare de mita electorala. Realitatea TV a prezentat marturii ale oamenilor care recunosc ca au primit bani pentru a vota.

Este vorba de doua anchete: una penala care este legata de suspiciunea fraudarii alegerilor, urmand sa se sa stabileasca daca s-a dat mita electorala sau daca au fost influentate voturile oamenilor din Stefanesti, iar cealalta este administrativa si vizeaza actiunea jandarmilor si a politiei.

Politistii au cerut deja Realitatii TV inregistrarile facute atat cu camera ascunsa , in care oamenii recunosc ca s-au primit bani pentru vot, cat si cele legate de imbulzeala de la cele doua sectii de votare.
Raportul pentru ancheta administrativa este asteptat peste trei zile, cand ministrul Cristian David va anunta si masurile luate in acest caz!

Ieri, zeci de sustinatori ai primarului Anghel Rababoc, reprezentant al Partidului Noua Generatie, s-au luat la harta cu alegatorii PSD in curtea Sectiei nr.2 de votare din Stefanestii de Jos, judetul Ilfov. Jandarmii au intervenit pentru a restabili ordinea, iar sectia a fost inchisa timp de aproximativ trei ore.

Consilierul primarului, penegistul Eugen Paraschiv, a declarat ca alegatorii PSD au fost adusi de la ora 2 noaptea cu autocarele la sectia de votare si au fost pregatiti sa ii convinga pe ceilalti localnici sa il voteze pe candidatul pesedist. Viceprimarul pesedist al comunei, Aurel Parvu, a declarat ca tot conflictul a izbucnit din vina celor de la PNG care incearca sa ii determine pe alegatori sa voteze tot cu primarul Rababoc.

Unii alegatori spun ca presedintele comisiei de vot, sustinator al PNG, i-ar fi obligat la ora 9 pe alegatorii PSD sa paraseasca sectia de votare, iar cand acestia au refuzat, i-ar fi bruscat. "Presedintele comisiei de vot, care tine cu PNG, ne-a zis sa votam cu Rababoc si cand a vazut ca nu vrem a inceput sa ne impinga afara din sectie", a spus Ana Andreas, o localnica aflata inca de dimineata in curtea Sectiei nr.2.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea