Social

Creditul angajatului, biciul din mana sefului

Obligatiile financiare ale salariatilor afecteaza uneori relatiile de munca. Scaderea mobilitatii angajatului, stresul si un volum mai mare de munca sunt costuri asociate unui imprumut bancar . De multe ori, salariatul care are un credit se confrunta cu o supraincarcare a activitatii, seful mizand pe faptul ca acesta nu poate renunta prea usor la locul de munca. Ziarul "Adevarul" a realizat impreuna cu portalul DespreFirme.com un sondaj despre implicatiile pe care le are creditul asupra carierei si a relatiei angajat-sef. Aproximativ 17%, altfel spus fiecare a sasea persoana imprumutata, spun ca de cand au rate de platit au observat o schimbare a atitudinii superiorilor, fiind supusi unei presiuni mai mari. Iar vestea circula repede. Aproape jumatate din repondenti au auzit de astfel de experiente traite de catre prieteni, colegi sau membri ai familiei. "Numarul sarcinilor a crescut, iar orice incercare de argumentare cu privire la supraincarcarea pe job era primita cu o atitudine de "calmare" in care se invoca faptul ca este un loc bun de munca si ca este posibil sa nu-ti gasesti usor un altul, ai datorii si trebuie sa te gandesti la viitor", spune unul dintre participantii la studiu. In unele organizatii, creditul este aproape politica de "motivare". Pe cale ierarhica, li se transmite sefilor de echipa sa puna presiune pe salariatii imprumutati. Si asta o recunosc chiar cei care au aplicat astfel de metode. "Am fost in pozitia in care am coordonat o echipa si printre alte politici a fost si aceea de incurajare pentru indatorare. Recunosc ca am profitat de aceasta tehnica de motivare, care a dat rezultate atat ca mentinere a oamenilor in firma, cat si a rezultatelor lor". O astfel de atitudine este criticata dur de Csaba Gergely, Work Stream Leader la Coca Cola HBC Group. "Este o imbecilitate si nu are nimic in legatura cu formarea unei organizatii bazate pe incredere", spune el. Creditul nu trebuie facut public Imprumutul nu ar trebui sa schimbe in niciun fel comportamentul re­pre­­zentantilor angajatorului, con­sidera Csaba Gergely, Work Stream Leader la Coca Cola HBC Group. Singurele efecte ar trebui sa fie o mai mare stabilitate si constiinciozitate care sa vina insa din partea angajatului, nu sa fie speculate de catre superiorii ierarhici. Angajatul nu poate pastra un secret absolut din faptul ca si-a luat credit pentru ca are nevoie de adeverinta de salariu, iar informatia circula. adeverinta de salariu nu mentioneaza insa valoarea creditului. Poti deci micsora impactul negativ spunand ca este de o valoare mai mica, pe un termen scurt, pentru ca oricum trebuie sa incasezi banii pe nu stiu ce teren primit mostenire. Problema informarii angajatorului despre creditul angajatului nu se intalneste in multe tari europene. "Acestea sunt informatii personale pe care angajatii de obicei nu le impartasesc cu sefii lor - nu ii priveste pe sefi!", spune Christopher Troxler, Managing Director al site-ului DespreFirme.com. El a observat ca in Anglia si Statele Unite ale Americii bancile nu solicita adeverinte, ci fluturasii de salariu corespunzatori ultimelor trei luni. "A informa angajatorul ca urmeaza sa iei un credit nu inseamna ca mediul tau de lucru se va schimba. Insa, cu siguranta se creeaza oportunitatea inutila pentru o schimbare", spune Troxler. Adeverinta de salariu reduce fraudele Legislatia nu conditio­nea­za creditul de adeverinta de salariu, ci solicita "documente care atesta capacitatea persoanelor in cauza de a dispune de venituri certe cu caracter permanent, precum adeverinta de salariu, declaratie de venit ". In practica insa, toate bancile solicita adeverinta de salariu, ne spune Robert Marcu, branch manager al brokerului de credite "Credit Team", care spune ca, oricum, cazurile in care documentele de creditare provin de la angajatori-fantoma sunt frecvente. Bancile care vor gasi solutii pentru a asigura confidentialitatea creditului in relatia angajat-companie, dar in acelasi timp a se si proteja de tentativele de frauda vor avea un argument solid in vanzarea creditelor. Angajatii isi impun singuri noi bariere Specialistii in resurse umane au observat si ei impactul creditului asupra carierei. "In urma cu multi ani am avut un coleg de serviciu care luase un credit si care era frecvent umilit de patron. L-am intrebat intr-o zi de ce suporta asa un tratament si atunci am aflat ca are un credit pentru casa, familie cu un copil si nu-si poate permite sa-l infrunte", spune Liliana Tanase, director general al firmei de resurse umane Leads Management. Totusi, ea vede problema in mod nuantat. "Creditul acordat, angajatul suporta presiuni, de multe ori autogenerate, vizand libertatea de schimbare a locului de munca. Nu cunosc situatii de angajatori care sa faca presiuni mizand pe faptul ca omul acela are credit", spune Tanase, director general al firmei de resurse umane Leads Management. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.