Social

Cozi la vama Nadlac si in week-end

Cozile care se întind pe caţiva kilometri în preajma oraşului de frontieră Nădlac, din judeţul Arad , se vor menţine şi în următoarele trei zile, apreciază poliţiştii de frontieră, din cauză că autorităţile ungare lucrează pe o singură bandă în vama Nagylak, corespondenta vămii romaneşti. Purtătorul de cuvant al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Arad , Florin Oprişa, a declarat, vineri, pentru corespondentul Mediafax, că s-au redus sensibil cozile, dar cele mai multe TIR -uri nu vor reuşi să iasă din ţară pană vineri noaptea, astfel că vor staţiona pe şosea, între Nădlac şi Arad, pană luni. „Autorităţile ungare nu permit accesul camioanelor de mare tonaj pe teritoriul ţării la sfarşit de săptămană, iar din această cauză cozile nu pot dispărea. Se iau măsuri pentru ca traficul să fie cat mai puţin afectat de staţionarea TIR-urilor pe şosea”, a declarat Oprişa. Vineri dimineaţă, cozile pe şosea se întindeau pe o distanţă de circa patru kilometri de la ieşirea din Nădlac spre Arad. Totodată, în vamă, pană la intrarea în oraşul Nădlac, automarfarele staţionau pe două benzi, o singură bandă fiind folosită pentru traficul auto în ambele sensuri de circulaţie. Autorităţile de frontieră de la Nădlac au mai constatat şi o creştere a valorilor de trafic la autoturisme, lucrandu-se pe toate benzile disponibile. Joi seara, traficul era crescut cu 50 la sută la ieşirea din ţară, fiind vorba în special de turişti romani care pleacă în Italia, Spania, Germania sau Franţa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea