Social

Copiii sarbatoresc 1 Iunie cu o zi mai devreme

Din cauza alegerilor, autoritatile au organizat inca de astazi diverse evenimente dedicate celor mici. Porti Deschise la Camera Deputatilor si Guvern, un miting aviatic, jocuri si concursuri, sunt doar o parte dintre surprizele pregatite astazi pentru copii.

Manifestarile dedicate Zilei Internationale a Copiilor vor incepe chiar de la prima ora, cu o invitatie la Palatul Victoria. Incepand cu ora 10, portile Guvernului s-au deschis pentru cei mici, invitati sa asiste la un spectacol sustinut de corul Palatului National al Copiilor.

In plus, 30 de elevi ai sectiilor de arta plastica vor realiza desene pe asfalt, chiar in fata intrarii principale. La aceeasi ora si-a deschis portile pentru copii si Camera Deputatilor. Este pentru al doilea an consecutiv cand presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, le va arata micutilor Palatul Parlamentului.

Tot de la 10, reprezentanta Comisiei Europene in Romania ii cheama pe cei mici la joaca, in Parcul Kisellef. Aici are loc evenimentul "Trafic free pentru Copii", care va opri circulatia masinilor in zona timp de patru ore.

In schimb, copiii cu preocupari artistice, pasionati de fotografii si carti de povesti vor putea alege Muzeul Taranului Roman , unde li s-a pregatit o expozitie si un atelier de animatie.

Evenimentul cel mai spectaculos este de departe, demonstratia aeronautica de la Aeroclubul Aurel Vlaicu. Show-ul va tine doua ore si va include acrobatie aeriana cu avioane si planoare, zboruri demonstrative si salturi cu parasuta. La demonstratie vor participa renumita formatie "Iacarii Acrobati" si membrii loturilor nationale de zbor.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea