Social

Chiriasi curtati de Alianta

Dupa ce o modificare a Legii nr. 112/1995 favorabila chiriasilor din casele nationalizate a fost adoptata recent cu voturile Aliantei, acum, parlamentarii PD mai dau o mina de ajutor celor care stau in casele altora.

Indelung contestata Lege nr. 112/1995 prevede la art. 9: chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta (...) pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului.

Deputatii Traian Igas, Liviu Miroseanu si senatorul Dan Cirlan (toti membri PD) au o propunere legislativa care completeaza art. 9 si care stipuleaza ca dreptul de cumparare poate fi exercitat indiferent de data obtinerii calitatii de chirias....

Cu alte cuvinte, daca propunerea legislativa va fi adoptata, si persoanele care au preluat cu chirie imobile nationalizate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 112 pot achizitiona la preturi derizorii respectivele case nationalizate .

Si, evident, le-ar putea revinde imediat la preturi inzecit mai mari, daca modificarea de saptamina trecuta a legii, prin care se elimina interdictia de vinzare timp de zece ani de la cumpararea imobilului, va fi promulgata de seful statului.

O lege pentru un grup de cetateni

Unul dintre autorii modificarii legii, deputatul PD de Bacau Liviu Miroseanu, ne-a declarat ieri ca propunerea legislativa are la baza sprijinul cerut de un grup de cetateni care au venit la el in audienta si la senatorul PD de Iasi, Dan Cirlan. Nu am efectuat nici un studiu de piata, nu am consultat documente pentru a vedea cite apartamente sint vizate de legea noastra.

Au venit oameni in audienta, mi-au cerut ajutorul si am considerat util sa fac aceasta propunere legislativa. Miroseanu sustine ca initiativa sa legislativa nu afecteaza fostii proprietari din moment ce 16 ani aceste case nu au fost revendicate, nu mai are cine sa le revendice, si ca oricum toate casele trebuie sa aiba un proprietar.

Avize negative si voturi contra

Guvernul a dat aviz negativ propunerii legislative, Senatul a respins-o, iar pe la inceputul lunii, raportul Comisiei juridice de la Camera a fost de asemenea unul de respingere. Ieri, in plenul Camerei, PC a cerut respingerea, motivind ca textul se suprapune peste cel de saptamina trecuta al lui Petru Calian. Autorii au demonstrat contrariul, dar

s-a cerut retrimiterea pentru clarificari la comisie. Retrimiterea a reprezentat un subterfugiu, deoarece in plen nu exista cvorumul necesar trecerii unei legi organice. In plus, majoritatea deputatilor PNL, UDMR, PC si o parte din PSD nu agreau legea.

Pina la urma, PD si PRM au obtinut retrimiterea. Un traseu identic l-a avut si legea Calian, care dupa retrimitere s-a intors cu raport favorabil si a fost adoptata.

Liderii PD se eschiveaza

In campania electorala, democratii, alaturi de liberali, au promis ca vor indrepta abuzurile facute fostilor proprietari, iar anul trecut, proiectul de reforma al justitiei si proprietatii al Aliantei a trecut prin asumarea raspunderii Guvernului.

In aceasta primavara, deputatii PNL, o data, si cei din PD in doua rinduri au actionat invers. Vicepresedintele PD Ioan Oltean ne-a spus ieri ca nu stiu nimic de aceasta initiativa legislativa.

Un alt fruntas PD, Gheorghe Albu, l-a contrazis, aratind ca stia de proiect, dar ne-a precizat ca deputatii sint in slujba poporului si au dreptul sa faca initiative legislative. El a mentionat insa ca grupul parlamentar PD nu a fost de acord cu proiectul, si, observati, a primit raport negativ la comisie. Total eronat. La Comisia juridica, deputatii PD au votat in favoarea proiectului, dar au fost depasiti numeric.

Proiectul va fi clarificat marti in Comisia juridica si, daca si aceasta propunere legislativa va fi adoptata, Legea nr. 112/1995 va capata si mai mult aspectul unei legi de renationalizare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea