Social

Cele mai scumpe avioane private din lume

Să ai propriul conac zburător, cu dormitoare uriaşe, săli de cinema şi cazinou? Sună ciudat, dar nu imposibil. Cel mai mare avion din lume, Airbus A380, nu operează încă nici pe rutele comerciale, iar pană la prima livrare mai sunt cateva luni bune. Dar asta nu înseamnă că nu s-a gandit nimeni să transforme un gigant al aerului în avion personal . În 1996, cand Boeing a reconfigurat un model 737 şi l-a denumit Boeing Business Jet , acesta era ultimul răcnet de avion în ce priveşte spaţiul şi luxul pe care un om de afaceri sau o celebritate îl putea avea. Acum, în comparaţie cu noile avioane private, Boeing Business Jet pare o jucărie. Şi asta pentru că doar cateva fotolii spaţioase nu mai sunt de ajuns, iar oamenii bogaţi şi foarte bogaţi visează la altceva. Adică un avion de capacitate mare, un jumbo jet precum Boeing 747-8 sau Airbus A380. Avioanele, livrate peste caţiva ani Este adevărat, mai au de aşteptat, pentru că 747-8 nu va zbura mai devreme de 2010, iar livrările la A380 au fost amanate pană la jumătatea deceniului următor. Dar merită aşteptarea, pentru că un astfel de avion poate lua forma bunului plac, poate include dormitoare spaţioase, băi şi sală de cinema, chiar dacă aceste amenajări pot costa pană la 20 milioane de dolari. Cine ar vrea să-şi cumpere un astfel de avion? Cel puţin un client din Orientul Mijlociu, care a făcut deja o comandă celor de la Airbus. 100 milioane $ ca să personalizezi un Airbus A380 Cumpărătorul - a că­rui identitate nu a fost dezvăluită, dar care este, se pare, un şef de stat - este dispus să cheltuiască alte 100-150 milioane de dolari pentru a-şi personaliza gigantul. Expertul în interioare de avioane, Edesé Doret, care va amenaja aeronava respectivă, spune că planul include un dormitor de 56 de metri pătraţi şi o sală de jocuri de noroc, un salon cu perdele gigant care vor imita corturile din deşertul Arabiei şi un mozaic din fibră optică ilustrand o imagine din deşert, scrie "Wall Street Journal". "Cumpărătorii care visează la aceşti giganţi deţin probabil deja alte cateva avioane. Doi dintre cei care au comandat avioane 747-8 sunt deja proprietari de modele Boeing Business Jet mai mici, iar motivaţia lor e aceea că vor ce-i mai nou şi mai tare", spune Steven Hill, preşedintele Boeing Business Jet, citat de "Forbes". "În acest moment există deja 20 de persoane private, proprietari de Boeing 747", spune Aage Dunhaupt, un purtător de cuvant al Lufthansa Technik, o subsidiară a Lufthansa specializată pe întreţinerea avioanelor. Compania a amenajat 12 din modelele 747 operate ca avioane private şi este acum în discuţii cu caţiva potenţiali cumpărători de Airbus A380. Cei de la Lufthansa Technik şi-a extins deja, anul trecut, unul dintre hangarele pentru jumbo-jets din Hamburg, ca să fie pregătiţi pentru amenajarea unui A380. Airbus spune că aceşti cumpărători de jumbo-jets îşi doresc ca avioanele lor să reprezinte practic un mic univers în care ei pot să doarmă, să petreacă sau să ţină întalniri de afaceri. Poţi da la bord o petrecere cu invitaţi din lumea a treia "Poţi da o elegantă petrecere la bord cand aterizezi în lumea a treia. După ce-ţi iei la revedere de la invitaţii tăi, închizi uşa şi pleci acasă", spune unul dintre directorii de la Airbus, John Leahy, citat de "Wall Street Journal". Desigur, costurile de operare ale noilor avioane private sunt şi ele mai mari, iar întreţinerea avionului şi combustibilul reprezintă sume astronomice în comparaţie cu cele ale avioanelor private mai mici. La un Boeing 747-400, o oră de zbor costă 10.500 de dolari, pe cand la un Airbus A320 o oră de zbor costă doar 3.000 de dolari. Dar poate problema cea mai mare pe care o ai cand îţi cumperi unul dintre cele mai mari avioane private din lume e că nu poţi ateriza pe multe dintre aeroporturile internaţionale sau naţionale, inclusiv Nisa, Franţa sau Aspen, Colorado, pentru că pistele de aterizare sunt prea scurte pentru aceşti giganţi aviatici. Airbus A380 Preţ: de la 300 milioane $ "Gigantul aerului" poate merge de la Chicago la Sydney fără întrerupere şi poate transporta pană la 600 de pasageri. Dar de ce să împarţi avionul cu ataţia oameni cand poţi să-l ai doar pentru tine? Pe langă comenzile pentru 156 de modele A380 solicitate de operatori aerieni din toată lumea, cei de la Airbus spun că au primit o cerere de la o persoană foarte bogată care vrea să-şi cumpere un avion privat A380, cat mai curand cu putinţă. Clientul, despre care se spune că e un şef de stat din Orientul Mijlociu, vrea să transforme acest avion într-un adevărat palat zburător. Asta înseamnă că, pe langă cele 300 milioane de dolari pe care le va da pe aeronavă, el va trebui să mai scoată din buzunar alte 100-150 milioane de dolari pentru amenajările interioare. Avionul nu este însă disponibil mai devreme de jumătatea deceniului următor. Boeing 747-8 Preţ: 270- 280 milioane $ Boeing 747-8 este inspirat de modelul Boeing 747, dar are o tehnologie şi o aerodinamică îmbunătăţită. Motorul şi aparatura cocpitului sunt aceleaşi ca la 787. Cand va fi gata, lung-curierul Boeing 747-8 va concura practic cu cel mai mare avion din lume, Airbus A380. Constructorul american a primit deja patru comenzi de la persoane private. Există chiar speculaţii că unul din aceste patru avioane ar fi comandat de guvernul Qatarului. Două dintre comenzi vor fi onorate însă abia în 2010, cu condiţia ca Administraţia Federală de Aviaţie să certifice acest model şi pentru alte scopuri decat cele comerciale. Divizia Boeing Business Jet va livra aeronavele fără amenajări interioare şi nevopsite la exterior, ceea ce înseamnă că proprietarii vor plăti în plus pentru a şi le personaliza. Pentru un lux pe măsură, sunt necesare alte 20 milioane de dolari. Boeing 767 Preţ: 118-165 milioane $ Modelul 767, de la Boeing, este un avion de capacitate medie, cu un cost de operare relativ redus în comparaţie cu altele similare. Poate transporta între 181 şi 245 de pasageri şi zboară fără să fie nevoie să alimenteze pe o distanţă de 9.400-12.200 de kilometri, în funcţie de variantă. Se află în producţie din 1982 şi este preferat de oamenii cu bani, care vor să aibă propriul avion. Printre proprietarii de Boeing 767 se numără proprietarul clubului englez de fotbal Chelsea, miliardarul Roman Abramovici, dar şi co-fondatorii motorului de căutare Google, Larry Page şi Serghei Brin. Avioanele care au fost deturnate de terorişti şi s-au prăbuşit în cele două turnuri gemene ale World Trade Center, pe 11 septembrie 2001, erau Boeing 767. Boeing Business Jet 3 Preţ: 68 milioane $ Primul avion Boeing Business Jet a fost livrat în octombrie 1998, iar acum există în lume 88 de avioane din această familie şi comenzi pentru alte 114. BBJ3 cunoscut şi sub numele de 737-900ER, este ultima versiune a modelelor din seria 737, adaptată de Boeing special pentru segmentul de business al pieţei şi lansată în 1996. Cu o configuraţie luxoasă, aeronava poate transporta între 25 şi 50 de pasageri şi oferă un spaţiu de 104 metri pătraţi. Echipat cu pană la cinci rezervoare auxiliare de combustibil, BBJ3 are o autonomie de zbor de pană la 8.825 de kilometri. 26% din flota de avioane din familia Boeing Business Jet existentă acum în lume se află în Orientul Mijlociu. Pentru modelul BBJ 3, lansat oficial în toamna trecută există deja două comenzi de la persoane private, dar numele acestora nu a fost încă dezvăluit. Airbus ACJ Preţ: de la 65 milioane $ Airbus Corporate Jetliner, un avion corporate, poate fi uşor convertit într-unul de pasageri. Pană acum, constructorul european a primit comenzi pentru mai mult de 80 de avioane din familia ACJ, care mai cuprinde variantele A318 Elite şi A320 Prestige, şi a livrat peste 40 de astfel de modele. Cu ele zboară deja şefi de state şi oficiali guvernamentali din Italia, Venezuela, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Thailanda, Azerbaidjan, Brazilia şi Qatar. Şi guvernul Cehiei a comandat două astfel de avioane, în martie anul trecut. Cabina avionului are o lungime de 24 de metri şi o suprafaţă de aproape 80 metri pătraţi. Poate include cateva apartamente, birouri şi săli de şedinţe, un dormitor, un living sau un salon, baie sau cameră de duş, în funcţie de preferinţele şi nevoile clienţilor. Bombardier BD-700 Global Express Preţ: 45 milioane $ Acesta este un avion de mare viteză pentru VIP-urile care vor să zboare de la New York la Tokyo în timp record. Şi asta pentru că Bombardier BD-700 Global Express atinge o viteză maximă de 950 km/oră. În plus, poate trece de la un continent la altul fără să alimenteze sau poate străbate distanţa dintre oricare două puncte din lume, doar cu o singură oprire. Avionul a fost lansat oficial în 1993, iar primul său zbor a avut loc în octombrie 1996. Printre proprietarii acestui model de avion se numără Steven Spielberg, Celine Dion, omul de afaceri australian Richard Pratt sau Guy Laliberté, care este fondatorul şi CEO-ul renumitului Cirque du Soleil. Suprafaţa cabinei este de 31,1 metri pătraţi, iar avionul poate transporta pană la 19 pasageri. În aceeaşi clasă, Global Express concurează cu Airbus Corporate Jet, Boeing Business Jet şi Gulfstream V. Embraer Lineage 1000 Preţ: 40,95 milioane $ Avionul Embraer Lineage 1000 este o variantă a lui Embraer 190, lansat de către producătorul brazilian pe 2 mai 2006. Compania îl descrie drept unul dintre cele mai complete şi luxoase avioane de business aduse vreodată pe piaţă. Ar trebui să poată transporta confortabil pană la 19 persoane. Primul zbor al lui Embraer Lineage 1000 este programat la jumătatea anului viitor. Spre deosebire de Embraer 190, Lineage 1000 are mai multe rezervoare de combustibil în plus, fapt care face ca autonomia de zbor a avionului să se dubleze, pană la 7.800 de kilometri. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 890 kilometri pe oră. O altă piesă de rezistenţă a lui Lineage 1000 este interiorul, mult mai spaţios, care poate fi împărţit în cel mult cinci secţiuni, inclusiv un dormitor opţional şi sală de baie cu apă curentă. Gulfstream G550 Preţ: 36 milioane $ Gulfstream V a efectuat primul zbor în 1995 şi a fost certificat doi ani mai tarziu. Capabil să transporte pană la 16 persoane şi să zboare pe o distanţă de 12.038 kilometri fără oprire, Gulfstream V a devenit, în momentul lansării sale, avionul privat cu cea mai mare autonomie de zbor de pe piaţă. Gulfstream G550 a fost lansat în 2003 şi este varianta mai nouă a lui G500, anterior cunoscut sub numele de Gulfstream V. Datorită îmbunătăţirilor aduse aerodinamicii sale, G550 poate zbura 12.501 kilometri, fără oprire. Este acum avionul privat cu cea mai mare autonomie de zbor dintre toate avioanele existente pe piaţă. În Statele Unite ale Americii sunt înregistrate, în prezent, la Administraţia Federală de Aviaţie, 105 avioane Gulfstream G550, dar 35 dintre ele aparţin chiar constructorului. Modelul este folosit de Forţele Armate Aeriene ale SUA.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea