Social

Cele mai optimiste previziuni indică o stagnare a numărului de turişti pe litoral

Sezonul estival 2007 se anunţă promiţător pentru operatorii de turism care au inclus în oferta lor pachete turistice pentru destinaţii externe. Şi nu neapărat exotice, aşa cum este cazul Bulgariei, pentru al cărei litoral cu greu se mai găsesc locuri pentru perioada de vară. Destinaţia Bulgaria va atrage de trei ori mai mulţi romani în 2007, Tunisia şi Malta, cu 30%. Pentru litoralul romanesc, estimările sunt pesimiste. Bulgaria este indicată de toţi reprezentanţii agenţiilor de turism ca fiind destinaţia care va înregistra cea mai importantă majorare a numărului oaspeţilor romani. Cererea a fost şi este atat de mare, încat operatorii autohtoni atrag atenţia că este posibil să se repete situaţia de la finele sezonului estival de anul trecut, cand unii dintre turiştii romani cazaţi în staţiunile bulgăreşti s-au trezit că sunt cazaţi mai mulţi pe aceleaşi locuri. Cert este că cererea, cu mult peste aşteptările iniţiale ale operatorilor din turism, a dus la epuizarea biletelor pentru concediul de vară. "Pachetele de servicii pentru staţiunile bulgăreşti s-au cam epuizat, mai avem cateva locuri pentru vacanţa de 1 mai", a declarat, pentru Adevărul, Liviu Cristea, general manager la agenţia Alltur. Acesta spune că staţiunile romaneşti de la Marea Neagră se vand destul de prost în acest moment. Astfel încat previziunile privind numărul clienţilor nu prea au o bază solidă în realitate pentru a fi optimiste. "Este vizibil un recul al cererii pentru staţiunile romaneşti, în principal din cauza competiţiei venite din partea litoralului bulgăresc", declara Nicolae Dărlă, director la OltexTur. La randul său, Alin Burcea, manager la agenţia Paralela 45 , este de părere că cererea pentru litoralul autohton se va menţine la acelaşi nivel cu cel de anul trecut, cu condiţia promovării mai susţinute şi a inexistenţei unor fenomene negative, de genul gripei aviare sau a inundaţiilor. "Pentru litoralul nostru cererea va stagna, dacă vor fi acţiuni de promovare din partea Autorităţii pentru Turism şi nu vor fi evenimente precum gripa aviară", estimează oficialul Paralela 45. Acesta spune că cererea mare pentru Bulgaria a "muşcat" şi din afacerile hotelierilor greci, staţiuni precum Paralia Caterini, foarte populară în ultimii ani printre romani, fiind pe jumătate goală în aceste zile. În 2007, cu 10% mai mulţi turişti romani în Grecia Totuşi, pentru Grecia, per ansamblu, se estimează o majorare a numărului de clienţi romani cu circa 10% faţă de anul trecut, după cum estimează Ciprian Enea, consultant la www.bestturism.ro. De majorări ale numărului de vizitatori romani se vor bucura şi hotelierii din Tunisia. Spre această destinaţie vor pleca, potrivit lui Gheorghe Stoian, general manager la Tunisiana Travel, cu 30% mai mulţi romani ca anul trecut, previziune bazată în principal pe ofertele foarte avantajoase de preţ. Menţinerea tarifelor la nivelul de anul trecut, precum şi introducerea unor noi curse charter sunt motivele principale pentru care se estimeaza o creştere cu circa 30% a romanilor care vor vizita Malta în acest an, declară Mark Neville Farrugia, director general la Malta Travel . Creşteri sunt aşteptate şi pentru Spania, cu atat mai mult cu cat au fost introduse noi curse charter pentru destinaţii precum Allicante, pe Costa Blanca, după declară Mircea Vladu, director la Prestige Tours . Turcia va ramane şi în 2007 în topul preferinţelor romanilor, operatorii aşteptandu-se la o majorare a numărului de clienţi cu peste 25%, după cum declara Suleiman Selciuc, director la Alibaba Tour. Acesta anunţă că vor zbura în fiecare zi curse charter către staţiunile turceşti, fiind căutate în special pachetele all-inclusive, pană la categoria cinci stele inclusiv. Pe de altă parte, hotelierii autohtoni de pe litoral încearcă să se regrupeze, anunţand menţinerea tarifelor la aceleaşi nivele ca în sezonul trecut şi încercand să atragă mai mulţi clienţi la începutul sezonului, deschizand mai repede hotelurile decat în trecut. În lipsa unei infrastructuri de agrement moderne a staţiunilor autohtone de la Marea Neagră, unele agenţii de turism au creat programe de petrecere a timpului liber, ca alternativă la o eventuală vreme neprielnică plajei. Aceste programe oferă posibilitatea efectuării de excursii la obiective istorice din municipiul Constanţa şi din toata Dobrogea, anunţand că plecările sunt garantate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea