Social

#instalatii de incalzire #instalatii #defectiuni #incalzire

Cele mai frecvente defectiuni ale instalatiilor de incalzire

Cei mai multi dintre consumatorii rezidentiali folosesc centrale termice pentru a-si acoperi necesarul de incalzire si apa calda menajera din locuinta. Aceasta este cea mai rapida si eficienta modalitate prin care poti sa beneficiezi in permanenta de un confort sporit in propria casa si sa iti controlezi consumul exact, indiferent de combustibilul folosit. Insa, multi dintre utilizatori uita ca acesta este un echipament care functioneaza tot timpul si are nevoie de revizii si o intretinere corecta pentru a nu intampina niciun fel de probleme pe termen lung. Totusi, indiferent daca folosesti cele mai bune centrale, in cazul unei exploatari neadecvate vor aparea defectiuni care te impiedica sa te bucuri asa cum trebuie de confortul dorit. Iata care sunt cele mai des intalnite probleme de functionare ale unei instalatii de incalzire

 

Nu se incalzesc caloriferele

Probabil una dintre situatiile frecvent intalnite de cei mai multi consumatori este aceea in care caloriferele din locuinta se incalzesc partial sau deloc. Vechimea instalatiei, achizitia gresita a unui echipament de incalzire sau lipsa reviziilor pot fi cateva dintre cauzele pentru care ai radiatoarele reci. Totodata, tevile sparte, presiunea prea mica a apei sau un termostat de ambient stricat pot fi de vina pentru aceasta problema.

Pentru a identifica defectiunea cat mai precis, verifica ce parte a caloriferului ramane neincalzita. In cazul in care este vorba de zona superioara, atunci este indicat sa il aerisesti. Daca partea de jos ramane rece chiar daca centrala functioneaza, inseamna ca circulatia apei calde in sistem este blocata si ar trebui sa apelezi la o firma specializata.

Zgomote ciudate in centrala termica

Dupa utilizarea intensa a instalatiei de incalzire exista posibilitatea ca aceasta sa nu mai functioneze in parametrii optimi. Astfel, centrala termica poate emite zgomote ciudate, uneori asemanatoare cu un suierat de vant. Cel mai probabil, acestea sunt provocate de schimbatorul de caldura al echipamentului pe care s-a acumulat calcar sau impuritati. Insa, odata cu aceste sunete si centrala termica va avea de suferit, durata sa de viata scazand, dar si buzunarul tau pentru ca factura la energie va fi mult mai mare daca nu iei masuri.

Centrala termica ingheata

La noi, aceasta este o problema des intalnita pentru ca multi oameni nu isi iau masurile necesare de siguranta. Pentru a preintampina inghetarea centralei si aparitia unor defectiuni majore, cel mai indicat ar fi sa montezi un termostat de camera care sa porneasca centrala in cazul in care temperature ambientala scade sub o anumita valoare (de ex, 10 grade Celsius).

Presiunea este prea scazuta

Indiferent de tipul centralei utilizate, intr-o perioada lunga de timp are loc diminuarea presiunii apei. Daca este vorba de o scadere brusca, inseamna ca robinetii de umplere permit scurgeri si trebuie inlocuiti. In situatia in care ai aerisit caloriferele de curand, aceasta ar putea fi cauza unei presiuni scazute si tot ce trebuie sa faci este sa incarci din nou centrala cu apa, de la robinetul cu care aceasta este prevazuta.

Apar scurgeri sau picuraturi

Atunci cand sistemul de incalzire este mai vechi de 7-10 ani este cat se poate de normal ca anumite componente sa cedeze din cauza depunerilor de calcar sau sub presiunea apei. Scurgerile de apa scad presiunea din instalatie si influenteaza negativ modul de functionare. In cazul in care sistemul pierde apa si aceasta pierdere este compensata prin incarcarea instalatiei cu apa rece, aceasta va scadea si mai mult temperatura agentului termic si implicit centrala va functiona mai mult timp. Drept urmare, durata sa de viata va fi scurtata si pot aparea si alte probleme din cauza functionarii continue.

Cea mai sigura solutie pe care o poti adopta atunci cand observi scurgeri sau picurari, mai ales in cazul unei centrale termice vechi, e sa o inlocuiesti cu una noua.

Flacara centralei nu se aprinde

O alta problema pe care multi utilizatori o intalnesc frecvent este aceea cand flacara echipamentului de incalzire nu se aprinde. De regula, aceasta se stinge cand temperatura apei din cazan o depaseste pe cea setata prin termostat sau daca centrala termica nu este alimentata cu energie electrica. In situatia in care celelalte aparate electrice din casa functioneaza, cel mai probabil poate fi vorba de o defectiune a placii electronice Mai exista si posibilitatea ca flacara sa nu se aprinda cand presiunea gazelor este prea scazuta ori exista aer pe conducta de gaz

Pentru a evita cat mai mult astfel de probleme, cel mai simplu este sa respecti reviziile anuale si sa schimbi centrala daca ai utilizat-o timp de 10 ani. Mai mult, investeste intotdeauna in echipamente de buna calitate, intrucat centralele termice moderne ale producatorilor de top inglobeaza functii inteligente care te ajuta sa identifici la timp orice problema si astfel poti evita daune mult mai mari.

Sursa foto: freepik.com

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea