Social

Cel mai mare proces cu mafioti, de la Al Capone incoace

Una dintre crimele teribile pentru care va fi judecat Joey Lombardo, zis „Clownul", este ingroparea de viu, intr-un lan de porumb, a unui mafiot rival, Tony Spilotro, in anul 1986.Aceasta crima reala a inspirat o scena impresionanta din filmul „Casino". Lombardo pare azi un batran inofensiv, bolnav de inima, care nu se poate ridica din fotoliul cu rotile. Totusi, procurorii spun ca a fost unul dintre cei mai nemilosi mafioti din cati au existat in America. El a fost arestat in ianuarie, anul acesta, iar procesul inceput ieri urmeaza sa dureze aproximativ patru luni. La finele audierilor ar putea fi condamnat la inchisoare pe viata. Zeci de crime In anii ’70 si ’80, Clownul a ordonat o multime de crime si pentru cel putin 12 dintre ele va trebui sa raspunda acum, impreuna cu un grup de „asociati". Lombardo a fost liderul mafiei din Chicago cel putin doua decenii. Cand a fost arestat, Joey era dat in urmarire de FBI de mai bine de un an, iar cand judecatorul l-a intrebat de ce n-a venit sa se predea, daca stia ca este cautat, Joey a zambit amabil si a raspuns ca niciodata nu este „disponibil" pentru autoritati. Pentru a proba faptul ca Lombardo a ordonat personal crimele pentru care este judecat, procurorii vor aduce in boxa martorilor politisti, ucigasi platiti, prostituate , fosti condamnati, camatari si proxeneti, dar si agenti FBI sau probe tehnice (casete audio si video). Fost antrenor de fotbal De cealalta parte, martorii apararii vor scoate in evidenta faptul ca Joey Lombardo iubeste copiii si a fost antrenor de baseball la o scoala de cartier, absolut gratuit. Conform dosarului, el a devenit membru al grupului mafiot „Chicago Outfit" in 1950, iar in 1980 a fost condamnat la opt ani de inchisoare pentru ca a planuit un asasinat. Procurorii spun ca el a continuat sa fie seful mafiei chiar si in cei opt ani de detentie. Apropiatii povestesc ca Joey avea un simt special care il ajuta sa stie cand este urmarit de politie si facea adesea glume pe seama agentilor. Odata le-a lasat o carte cu bancuri , „ca sa nu se plictiseasca", semn ca stie ca este „ascultat" si nu va spune nimic important . Pana la urma, Lombardo a fost denuntat de un colaborator.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea