Social

Ce n'est pas bien, mademoiselle Macovei!

Nici nu s-au aşezat bine în fotoliile de europarlamentari că reprezentanţii Romaniei la Bruxelles şi Strasbourg au de dat explicaţii colegilor lor despre ceea ce se întamplă la Bucureşti. Dacă romanii care mai urmăresc evenimentele politice interne se aşteptau ca armistiţiul dintre preşedinte şi premier să înceteze după 1 ianuarie, francezii, germanii şi ceilalţi "comunitari" nu ştiu ce să creadă în privinţa scandalului cu bileţelul rătăcit prin arhiva Cotrocenilor. Practic, "marile victorii" repurtate de către Monica Macovei asupra "sistemului ticăloşit" au fost spulberate, cat ai clipi, printr-un gest al preşedintelui Traian Băsescu în faţa camerelor de luat vederi. Tocmai cel care a asigurat-o pe deţinătoarea portofoliului Justiţiei de tot sprijinul său nu a ezitat să o arunce în "groapa cu lei". Apariţia intens mediatizatului bileţel, adresat lui Traian de către Călin, ridică mari semne de întrebare, nu atat asupra modului în care s-au derulat reformele Monicăi Macovei, cat în privinţa existenţei lor. A fost sau n-a fost ... reformă în sistemul judiciar romanesc? Cu siguranţă, această întrebare circulă printre acei europeni cărora nu le este indiferent că Bucureştiul, şi nu Budapesta, este capitala Romaniei. Dincolo de reacţia dură a socialiştilor din UE, care acum s-au convins că motorul luptei anticorupţie a fost gripat periodic de "oligarhiile noastre", vom plăti scump situaţia jenantă în care ne aflăm. Chiar dacă muncitorii romani şi infractorii n-au năvălit în Occident după Revelion, aşa cum bănuiau jurnaliştii britanici, problemele de credibilitate s-au amplificat într-o proporţie mai mare decat în cazul unui " exod ". Europenii ştiu şi ei că nu sunt "uşă de biserică", însă au garanţia că au depăşit demult etapa în care propriile instituţii îşi subminau reciproc autoritatea şi imaginea. Am fost avertizaţi că 2007 va fi un an crucial în ceea ce priveşte locul ce va reveni ţării noastre în cadrul UE. Cei care au făcut-o se aşteptau ca priorităţile Romaniei să se plieze pe interesele comunitare absorbţia fondurilor structurale, rezolvarea divergenţelor cu Rusia în chestiunea energetică, contribuţia la adoptarea Constituţiei europene. Şi încă un aspect. Preşedinţia UE este deţinută de Germania, unul dintre statele care susţin puternic, în special financiar, construcţia comunitară. Nemţii nu au nevoie să-şi atarne de gat o piatră de moară. PD comite o mare eroare dacă mizează exclusiv pe afinitatea doctrinară de dată recentă, în cazul lor cu creştin-democraţii germani.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.