Social

#pret carne de miel #carne de miel #Paste 2015

Cat costa carnea de miel. Cum variaza preturile in toata tara

 

Carnea de miel este la mare cautare in aceasta perioada. Gospodinele care inca nu si-au procurat materia prima pentru ciorba de miel, drob, friptura vor plati pentru un kilogram de carne de miel intre 20 si 28 de lei, in piete, in timp ce in unele supermarketuri ajunge chiar si la 37 de lei, preturile fiind similare celor de anul trecut. Mielul viu, cumparat direct de la crescatori, se vinde cu preturi cuprinse intre 9 si 15 lei kilogramul.

 

 

In multe cazuri, preturile la carnea de miel sunt similare sau chiar usor mai mici decat cele de anul trecut, in Bucuresti sau in judete precum Arad, Arges, Sibiu, Timis sau Suceava. Unul dintre judetele in care un kilogram de carne de miel costa mai mult fata de alte zone este Hunedoara, unde in piete un kilogram de carne de miel este vandut cu 28 de lei, fata de Bucuresti, de exemplu, unde un kilogram de carne de miel costa 21-22 de lei.

Exista si situatii in care preturile din supermarketuri le depasesc mult pe cele din piete. Astfel, un supermarket vinde cotlet de miel cu coaste cu 87,99 lei kilogramul, in oferta publicata pe site-ul magazinului precizandu-se ca este vorba despre miei din Noua Zeelanda.

Iata care sunt preturile pentru carnea de miel, in functie de oras.

ALBA: miei vii - 10 lei kilogramul, in timp ce un kilogram de carne, la piata sau in supermarket, costa intre 24 si 25 de lei.

ARAD: 23-24 de lei in piete. In magazine - 26-29 de lei.

ARGES: 22 lei/kg.

BRASOV: 20-25/kg.

BUZAU: 25 de lei.

CLUJ: miel in viu - 10 si 11 de lei/kg, direct de la producatori, in timp ce pretul kilogramului la carcasa este cuprins intre 22 si 25 de lei. In supermarketurile din Cluj-Napoca, kilogramul de carne de miel se vinde cu preturi intre 22 si 26 de lei.

CONSTANTA: 23 lei/kg. La supermarket, chiar si 30 de lei/kg.

DAMBOVITA: 22-26 lei/kg.

GALATI: In viu mieii sunt vanduti de crescatori cu aproximativ 10 lei kilogramul, iar carcasele de carne de miel sacrificat cu 18-20 lei pentru un kilogram. In supermarket: 25-30 de lei.

GIURGIU: 25 de lei kilogramul.

HUNEDOARA: in pietele din Deva, un kilogram de carne de miel este vandut cu 28 de lei, in timp ce in supermarketuri pretul este de 29 de lei.

IALOMITA:  producatorii vand mieii la preturi pornind de la 20 de kilogramul. Exista si producatori care vand miei vii, la preturi pornind de la 12-13 lei/kg.

IASI: 25 de lei. Exista insa si posibilitatea ca oamenii sa poata negocia cu vanzatorii pana la 22 de lei pentru un kilogram, daca vor sa cumpere un miel intreg. In supermarketuri, o caserola cu cotlet de miel de 600 de grame costa 18 lei, iar aceeasi cantitate de spate cu os costa 20 de lei.

MEHEDINTI: in viu, 20 de lei pentru un kilogram, dar clientii pot negocia pana la 18 lei. In magazinele din municipiu, pretul carnii de miel porneste de la 26,99 lei kilogramul si poate ajunge pana la 30,99 de lei kilogramul.

PRAHOVA: carcasa de miel - 25-30 de lei. In marile lanturi de magazine, carcasa de miel se vinde la preturi cuprinse intre 26 si 31 de lei pentru un kilogram, in timp ce in piete pretul mielului este de 25 de lei kilogramul.

SIBIU: in piete si targuri, producatorii vand carnea de miel cu 25 de lei kilogramul, iar mieii vii se vand cu 11-12 lei/kg.

SUCEAVA: miel in viu - 9-10 lei, in timp ce la carcasa preturile variaza intre 20 si 25 de lei. Un kilogram de carne de miel poate fi vandut si cu 17-18 lei, daca animalul este cumparat direct de la stana si apoi sacrificat intr-un abator autorizat.

TIMIS: 20-25 lei/kg.

VASLUI: 29,99 lei pentru partea anterioara, si 36,99 lei pentru cea posterioara.

VALCEA: 25 lei

De unde poti cumpera miel in Bucuresti

 

Pretul carnii de miel in pietele din Capitala variaza intre 21 si 26 de lei pe kilogram, ca si anul trecut. In acelasi timp, o punga de un kilogram cu organe si prapur pentru drob costa intre 21 si 25 de lei, iar kilogramul de drob gata preparat si ambalat in caserole porneste de la 16 lei si ajunge pana la 28 de lei.

In Piata Obor din Sectorul 2 al Capitalei, kilogramul de miel costa intre 21 si 22 de lei, indiferent de portiunea de miel cumparata.

La Piata Sudului din Sectorul 4, este 25 de lei kilogramul, daca este cumparat un miel intreg, insa daca se opteaza pentru anumite portiuni preturile difera - pulpa din fata costa 25 de lei kilogramul, in timp ce un kilogram de pulpa din spate costa 30 de lei. Kilogramul de drob este 22 de lei.

Tot in Sectorul 4, dar la piata din Aparatorii Patriei, exista un targ de miei si iezi vii, de unde clientii isi pot alege animalul, care este apoi taiat de catre vanzator, intr-un loc special amenajat, in apropierea tarcurilor. Mielul este cantarit dupa taiere si vandut cu 25 de lei kilogramul. Unii ciobani sunt dispusi sa negocieze, insa nu lasa preturile mai jos de 23 de lei pentru un kilogram.

In cazul in care clientul doreste sa cumpere mielul viu, pretul acestuia scade pana la 15 lei kilogramul.

La Piata Trapezului din Sectorul 3, kilogramul de carne de miel se vinde cu 26 de lei, pret la care sunt scoase la vanzare si pulpele, organele sau drobul gata preparat.

Preturile din hipermarketuri nu difera foarte mult de cele din piete, in conditiile in care carnea de miel se vinde cu 24,99 de lei kilogramul. In galantare se pot gasi bucati mai mici de pulpa, ceafa ori organe, gata cantarite.

Sursa foto: ziarulargesenilor.ro
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare