Social

Cartile care nu au fost scrise in literatura romana

Ce citim? Criticii literari stabilesc agenda pentru urmatorii ani si pariaza pe scriitorii capabili sa o duca la indeplinire. Intr-un moment in care tranzitia este declarata incheiata, ne-a venit ideea sa facem un fel de bilant al golurilor care exista in literatura romana de dupa ’89. Am intrebat mai multi critici literari si citiva scriitori, din diverse generatii, care ar fi speciile literare interesante, dar inca neexplorate, care ar fi subiectele despre care le-ar placea sa citeasca in viitor. Nu ne-am oprit aici. Am incercat sa aflam, mai departe, care sint, dupa parerea respondentilor nostri, scriitorii romani contemporani care ar fi in stare sa raspunda acestei provocari de a largi, intr-un fel, literatura autohtona, prin abordarea unor teme noi sau chiar prin ilustrarea unor specii importante, care insa, deocamdata, lipsesc. Situatia si problemele Asa cum anumite specii si teme sint foarte prezente, e clar ca altele, pur si simplu, inca nu au fost abordate. Si asta atit in spatiul literaturii „cu pretentii“, cit si al celei „comerciale“, care nutreste, la rindul ei, pretentia de a deveni best-seller. Unde sint, de exemplu, proza pentru copii si cea de tip fantasy, romanele politiste sau cele SF scrise recent in romaneste?, se intreaba unii. De ce aventurile umane pe fundalul social al tranzitiei nu au facut inca subiectul unor carti mari de literatura?, suna replica altora. De ce, in saptesprezece ani, nu au aparut prea multe romane despre experientele femeilor, ale minoritatilor etnice sau sexuale din Romania postdecembrista, sau despre cele ale romanilor plecati la munca in strainatate? Lista ar putea continua. Ne lipseste divertismentul Orice cititor care se plimba printre rafturile dintr-o librarie va observa, dincolo de o disproportie cantitativa, citeva diferente esentiale intre literatura tradusa in romaneste si cea produsa aici. Daca autorii straini pot umple standurile de romane de aventuri, politiste ori SF, cam greu se vor gasi volume asemanatoare semnate de prozatori romani. Gindindu-se tocmai la lipsa unor romane de divertisment bune, scriitoarea Ioana Parvulescu observa ca literatura romana nu are un exercitiu indelungat in aceste genuri, fiind lipsita de romane de aventuri precum „Cei trei muschetari“ sau de o intriga politista à la John Grisham, in „Clientul“. Criticul Mihai Iovanel opteaza pentru „nonfictiunea profesionista“, ca la Truman Capote, in „Cu singe rece“, iar Paul Cernat deplinge absenta unor „superfictiuni populare“ in genul romanelor „Toate pinzele sus“ ori „Ciresarii“, dar saluta progresele din zona „docu-dramei“ si fantasy, categorie din care mentioneaza romanul „Teodosie cel Mic“, de Razvan Radulescu - „o capodopera a intregii literaturi postdecembriste“. Romane politiste, carti pentru copii Romanul fantasy si cel politist nu sint singurele mari absente, din moment ce nu se prea poate vorbi de o literatura pentru copii la noi. La acest capitol, Cernat apreciaza cartea lui T.O. Bobe, „Darul lui Mos Craciun“, care „din pacate a fost ignorata de critica“. Scriitorul Dan Lungu, vorbind din experienta cuiva care „trebuie sa alimenteze zilnic un mic devorator de literatura“, considera ca literatura autohtona pentru copii e „o rara avis si mai curind pe gustul parintilor decit al celor mici“, subliniind diferenta uriasa dintre situatia de la noi si cea din Occident, unde „literatura pentru copii si adolescenti dezvolta in jurul ei o intreaga industrie“, a carei functionare e bazata pe studii elaborate de marketing. In ceea ce priveste disparitia romanului politist, Lungu isi aminteste ca n-a stiu ce sa-i recomande editoarei Jacqueline Chambon, atunci cind aceasta i-a cerut un autor de romane politiste autohton, „profilat pe enigme din anii cumpliti ai comunismului“. Consternarea frantuzoaicei se baza, dupa cum marturiseste Dan Lungu, pe ideea ca acea perioada de „suspans politic“ si crime trebuia sa fi inspirat o literatura politista de calitate. Comunismul, revisited Multi prozatori est-europeni au preferat sa renunte la localism si au reusit sa se „internationalizeze“ prin romanele inspirate din experienta regimului comunist. Milan Kundera e un exemplu elocvent. Jurnalistul Radu Calin Cristea crede ca, la noi, dictatura n-a dat prea multe roade literare, declarindu-se „intrigat“ de absenta unor mari romane despre comunism: desi „tema e colosala“, a fost abordata atent doar intr-o „buna literatura carcerala si in studii excelente despre perioada totalitara“. Criticul Mihai Iovanel face trimitere la subiecte „palpitante“ din secolul XX, care, puse in cuvinte, ar face deliciul multor cititori: „De la asasinarea lui Barbu Stirbei la cazul Rimaru, de la masoneriile active in 1848 la viata amoroasa a reginei Maria“, acceptind chiar temele care ar scandaliza, precum „problema fascismului interbelic sau o prelucrare marxista a problemei bisericii si credintei“. Scriitori lenesi in tranzitie Presa culturala franceza avea o anecdota favorita pe vremea cind circul nationalist al lui Le Pen se dovedea mai mult decit productiv electoral: Occidentul scria fictiune pentru ca nu se mai putea ancora in mari tulburari socio-politice dupa caderea Zidului Berlinului. La noi, tulburarile de tot felul n-au lipsit, dar singurele ecouri editoriale reperate de cititori au fost, dupa cum remarca Radu Pavel Gheo, „texte cu tenta memorialistica, jurnalistica si eseistica“. Intre cei care cred ca vremurile ar trebui sa impuna pasul in literatura se numara si poetul Florin Iaru, care insa afirma ca prozatorii romani au cam pierdut trenul: „Am avut o epoca tulbure, idioata, absurda, mincinoasa. Minunata pentru proza! S-a dus!“. Iaru face comparatia inevitabila cu autorii straini, conchizind ca „scriitorul roman este lenes„ si ca o tranzitie ca a noastra ar fi trebuit sa dea, „ca in Germania interbelica sau postbelica, autori extraordinari, carti uimitoare“. Cine ii ia locul lui Rebreanu Pare o replica de scoala generala sa mai spui azi ca fictiunea literara poate fi o excelenta fotografie a unui context istoric, social, cultural. Dincolo de refrenul repetat cu insistenta de citeva generatii de profesori se afla o realitate la care publicistul Traian Ungureanu se refera pentru a sublinia ca nu exista „roman fara perceptie istorica“. TRU subliniaza ca azi „cunoastem lumea interbelica prin Rebreanu“, dar ca nu ne putem astepta la reeditarea acestui succes pentru ca nisipurile miscatoare ale tranzitiei ne-au lasat fara „un canon, fara o convingere culturala comuna“. Publicistul Radu Calin Cristea crede ca la noi pur si simplu „n-a venit vremea marilor romane despre tranzitie“, sfatuindu-i pe scriitori sa iuteasca pasul, pentru ca „oamenii politici tocmai ne-au anuntat ca tranzitia s-a terminat“. Istoria recenta este considerata o buna sursa de teme literare si de catre prozatorul Adrian Schiop, care vede in diversitatea lecturilor noastre o posibilitate de a „iesi din confuzie si de a fixa niste repere valorice si evenimentiale“. Viata care bate fictiunea Daca o buna parte a prozatorilor nostri nu manifesta mari inclinatii catre literatura de fictiune, Ioana Parvulescu pune acest lucru pe seama eforturilor pe care le impune prelucrarea unui subiect care „sa depaseasca limitele si dramele eului propriu, un subiect care sa mearga spre justitie , stiinta, muzica“. Lipsa unor subiecte de fictiune majore din literatura romana actuala este remarcata si de criticul Doris Mironescu, care spune ca noile romane sint „experimentale tematic“ si nu produc „suficienta noutate estetica“. In aceeasi nota, Mihai Iovanel sustine ca proza romaneasca „multiplica pe stoc obsesiile minore ale scriitorului roman“, asa ca nu ne mai putem mira de ce „nu avem scriitori de talia marilor scriitori americani, britanici etc“. Problemele de fond care trebuie rezolvate sint, pentru Iovanel, lipsa unor structuri de baza si „complexul neseriozitatii“, caracterizat prin tratarea genurilor populare cu „’stouri postmoderne“. Poetul Bogdan Perdivara si-ar dori ceva mai multa fictiune de la colegii sai de generatie, in loc de „autobiografii cu diverse niveluri de «autenticitate»“. De la Eu la ceilalti Daca e sa facem un bilant al intereselor publice manifestate in literatura, probabil vom descoperi ca prozatorii romani stau mai bine cu critica politica decit cu cea sociala. Aceasta este insa, pentru autori ca Adrian Schiop, „cea mai necesara“. Lipsa romanului de critica sociala de la noi e explicata, de Schiop, prin mecanismul lent al adoptarii unei mentalitati occidentale, necesara pentru a critica „sistemul comunist din care am iesit sau ghetoul in care traim“. In lipsa ei, Schiop considera ca nu se prea poate analiza coerent nimic: „Ce sa zici? Ca au disparut oamenii de omenie? Ca nu mai exista caracter? Ca uniformizarea...? E patetic si metafizic“. Tinarul prozator nu se declara deloc convins de validitatea surogatului actual pentru gindirea occidentala, numit la noi „mentalitate urbana“. Un cimp nearat si nesemanat a ramas tematica legata de minoritati si de diversitatea culturala, atit de larg consumata in Vest, pe care Adrian Schiop ar aborda-o din perspectiva subculturilor, fie ele „evrei, tigani, homosexuali, grungeri sau clubberi“, fara a le privilegia pentru a nu cadea in „literatura angajata penibila“. In pat cu capsunarii Unul dintre posibilele subiecte care ar putea fi interesante pentru cititorii din Romania il reprezinta viata romanilor care muncesc in strainatate si experienta confruntarii lor cu societatea occidentala. Radu Pavel Gheo considera ca o carte numita „Jurnalul unui capsunar “ sau „Amintirile unui capsunar“ ar da nastere la multe dezbateri. Prozatorul mai propune insa un subiect abandonat de toata lumea, de la guvernanti pina la cititori: satul romanesc. De ce? Pentru ca, spune Gheo, trece prin mutatii profunde si absolut fascinante: „Unele sate se urbanizeaza rapid, altele se izoleaza ori mor, exista mari fluctuatii de populatie, care schimba relatiile sociale si altereaza ori modifica traditiile“. Daca pina acum nu am vazut asa ceva prin librarii, Gheo pune asta pe seama lipsei „contactului concret si de durata al scriitorului in ultimii zece ani“, mentionind ca Editura Polirom urmeaza sa publice un roman de acest gen, „Cine adoarme ultimul“, de Bogdan Popescu. Lumea crucilor si a mataniilor Daca tot vorbim despre portretul societatii prin mijloacele literaturii, majoritatea sondajelor creioneaza un roman devotat riturilor si cu frica lui Dumnezeu. Sentimentul religios, pe alocuri cu nuante de fenomen social ascendent, nu a facut subiectul prea multor discursuri literare. Adrian Schiop considera ca ar trebui sa se scrie despre aceasta tema care e inca „tabu“ din moment ce „nimeni nu spune cum inconstienta elitelor de dupa ‘90 a facut societatea sa dea cu 20 de ani inapoi, transformind-o in bigota si conservatoare“. Schiop considera foarte necesara o literatura critica la adresa fenomenului social religios, care se intinde de la cazurile celor care mor de foame, dar „dau bani pentru biserici si manastiri“ pina la „orele obligatorii de religie, in conditiile in care programele scolare nu prevad, pe de alta parte, o disciplina pe dezbatere si argumentare critica“. Capsa si istoria ciocolatei Criticul literar Simona Sora considera ca literaturii romane de azi ii lipsesc „marile romane“, care sa coexiste cu „toate romanturile de consum, romanele asa-zis istorice, fantasy-urile vizionare, romanele politiste bine scrise, postmodernismele decadente, autofictiunile erotizante si mizerabiliste“. Pe lista celor pe care criticul si-ar dori sa-i citeasca din nou se afla Radu Petrescu, Mircea Ciobanu, Stefan Banulescu sau Matei Calinescu ori Sonia Larian. Plecind de la mari romane deja scrise, Simona Sora ar parcurge „cu mare placere o continuare la «Dimineata pierduta», la «Sara» sau la «Femeia in rosu»“. In lipsa unor sequel-uri semnate de Stefan Agopian sau Gabriela Adamesteanu, criticul marturiseste ca o „reciteste cu uimire pe Hortensia Papadat-Bengescu, asteptind volumul III din «Orbitor»“. Dincolo de constatarea acestor absente din proza romaneasca actuala, Simona Sora afirma ca „nu subiectul face romanul, ci viceversa“, explicind ca, daca ar scrie vreodata un roman istoric, „subiectul lui ar fi stupefactia lui Vasile Capsa ajuns la Paris in primul sau taxid, urmata de istoria romaneasca a ciocolatei“. Pe cine pariaza criticii Ioana Parvulescu considera ca Petru Cimpoesu, Razvan Radulescu si Constanta Vintila-Ghitulescu sint scriitorii pe care se poate paria ca vor produce „povestile antrenante“ pe care i-ar placea sa le citeasca. Criticul literar il mentioneaza si pe Ion Manolescu aici, romanul sau „Derapaj“ fiind, de altfel, o incercare in acest sens. Mihai Iovanel ii adauga la lista pe Florin Lazarescu si pe Lucian Dan Teodorovici. La rindul sau, Radu Calin Cristea vede in Ioan Grosan un scriitor dotat cu o „placere de a povesti si o verva narativa“ care „sint premise foarte bune pentru un roman solid despre tranzitie“. Pe lista lui RCC se mai regaseste si Razvan Popescu. Poetul Bogdan Perdivara declara ca asteapta „lucruri bune de la Silviu Gherman, Adrian Schiop si Ionut Chiva“, iar prozatorul Adrian Schiop e de acord. Dupa parerea lui Dan Lungu, „pentru copii ar putea scrie cu multa empatie si subtilitati stilistice T.O. Bobe si Petru Cimpoesu, Emil Brumaru, Paul Cernat, Radu Pavel Gheo, O. Nimigean, Simona Popescu si Razvan Radulescu. Cei dotati pentru romanul reportaj sint, printre altii, Petre Barbu, Andrei Bodiu, Ioana Bradea, Filip si Matei Florian, Felicia Mihali, Dan Lucian Teodorovici, Bogdan Suceava si Alexandru Vakulovski“. „Literatura nu are nevoi“ Exista si voci care afirma ca proza romaneasca nu sufera de mari carente, cel putin din punctul de vedere al publicului. Pentru Bogdan Perdivara, cititorul mediocru este „satisfacut cu prisosinta si cu succes de casa de catre traduceri“, incluzind in categoria cartilor straine populare „volume-reteta pentru obtinerea bogatiei, frumusetii, dragostei, banilor“, dar si „literatura cu templieri, esoterism si mistere, o gramada de fantasy, politiste si horror“. Poetul considera ca eventualele nise neacoperite din proza romaneasca „au foarte multe sanse sa nu fie acoperite nici in viitorul apropiat“, tocmai din cauza lipsei unei piete adecvate si fertile: „Literatura feminista este asadar trimisa la cratita, literatura gay risca oua in cap, literatura cu teme «sociale» a fost inlocuita cu telenovela, literatura care face aluzii impardonabile la vreun cult religios (fereasca Dumnezeu!) va ajunge, in curind, sub incidenta legii“. Pe de alta parte, prozatorul si eseistul T.O. Bobe respinge incercarea de a aborda literatura contemporana „in termeni de necesitate“, argumentind ca oricine simte lipsa unei specii sau a unei teme „nu are decit sa completeze respectivul gol scriind“.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Revolutia fiscala - ce venituri vom avea din ianuarie 2018

Experti Financiar

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Ce este si ce implicatii are Split TVA?

Experti Financiar

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Ce se intampla cu salariatii part-time de luna aceasta. Tot ce trebuie sa stii

Experti Financiar

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.