Social

Cartierele Drumul Taberei si Pantelimon vor avea metrou din 2012

Cartierele Drumul Taberei si Pantelimon vor scapa in patru ani de aglomeratia din traficul de suprafata, putand calatori mai rapid prin Bucuresti deoarece reprezentantii Primariei au anuntat ca cele doua zone vor fi "legate" la reteaua de metrou. Investitiile in aceste proiecte se vor ridica la valoarea de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

Noua magistrala care va lega drumul Taberei de Universitate va avea urmatorul traseu: bulevardul Ghencea, Prelungirea Ghencea, Strada Raul Doamnei, Bulevardul Drumul Taberei, strada Razoare, Strada Prof. Dumitru Bagdasar, Bulevardul Eroilor, parc Opera Romana , Bulevardul Mihail Kogalniceanu, Bulevardul Regina Elisabeta, Piata Universitatii.

Lungimea magistralei cu numarul cinci va fi de noua kilometri, avand in total 14 statii, conform ziarului Cotidianul. Conform aceleiasi publicatii, care il citeaza pe ministrul Ludovic Orban, peste o luna va fi organizata licitatia pentru atribuirea constructiei liniei de metrou Universitate -Drumul Taberei.

Ministrul Transporturilor a declarat de asemenea ca Guvernul a aprobat si constructia unei linii de metrou care va lega Pantelimonul de Universitate, costutile pentru punerea in practica a proiectului fiind estimate de Orban la 700 de milioane de euro.

Extinderea retelei de metrou in Capitala este in atentia autoritatilor de mai multi ani, in ultima perioada devenind din ce in ce mai evidenta necesitatea inceperii constructiilor, din cauza ambuteiajelor care se creeaza zilnic in transportul de suprafata.

Au existat numeroase dispute si controverse pe aceasta tema, cea mai recenta fiind cea dintre primarul Adriean Videanu si ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Problema se pare ca ar veni de la stabilirea autoritatii care ar trebui sa se ocupe de Metrorex. Astfel, atat Orban cat si Videanu incearca sa treaca Metrorex in subordinea autoritatii pe care o conduc.

O alta disputa intre Primaria generala si ministrul Transporturilor este reprezentata de linia de metrou care ar trebui sa lege Bucurestiul de Otopeni. Pentru acest proiect primarul general a obtinut aprobare pentru finantare externa, in timp ce ministrul Transporturilor a prezentat Guvernului proiectul sau, care este mai ieftin decat cel al Primariei generale.

Pentru magistrala Bucuresti-Otopeni, ministrul Transporturilor vrea sa foloseasca linia de cale ferata existenta de zeci de ani in nordul orasului si folosita foarte putin.

Din nefericire, bucurestenii si cei care sunt in trecere prin oras sunt cei care sufera in urma acestor dispute care intarzie demararea constructiilor la proiectul liniei de metrou Bucuresti-Otopeni.

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea