Social

#avion prabsuit #zboruri sigure # Airbus A320 #germanwings #companii aeriene

Care sunt cele mai sigure companii aeriene din Europa

Avionul Germanwings prabusit marti, in Alpii francezi, a atras atentia asupra sigurantei zborurilor cu aeronave ale companiilor europene de transport aerian, dar datele oficiale arata ca acesti operatori aerieni ofera unele dintre cele mai sigure servicii de transport aerian din lume, KLM, Lufthansa si TAP Portugal fiind companiile aeriene europene cu cel mai bun istoric din punct de vedere al incidentelor aeriene, scrie Mediafax.


Prabusirea avionului Airbus A320 al companiei low-cost Germanwings, o subsidiara a Lufthansa, principala companie aeriana germana este cel mai grav astfel de accident din Europa, de la prabusirea, in 2008, la putin timp dupa decolare, a unei aeronave Spanair pe aeroportul din Madrid, informeaza cnn.com.

In 2014, s-au inregistrat 641 de decese in accidente de avion, de peste trei ori mai multe decat in 2013, potrivit datelor Asociatiei internationale pentru transport aerian (International Air Transport Association, IATA).

Totusi, datele statistice arata ca Europa este una dintre cele mai sigure regiuni pentru transportul aerian de persoane.

Potrivit celei mai recente analize a Agentiei Europene pentru Siguranta in Aviatie (European Aviation Safety Agency, EASA), cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au cel mai mic numar de accidente aeriene mortale, cu o rata de 1,8 accidente la un milion de zboruri comerciale.

Si numarul de accidente aeriene catalogate drept grave este relativ scazut in Europa. Doar 0,15 avioane la fiecare milion de zboruri au fost avariate atat de serios incat sa nu mai poata fi reutilizate, potrivit IATA.

Centrul de Evaluare a Datelor privind Prabusirea Avioanelor Comerciale (Jet Airliner Crash Data Evaluation Centre, JACDEC), din Germania, a realizat un top privind siguranta si evenimentele de zbor ale celor mai mari 60 de companii aeriene din lume. Un sfert dintre aceste companii sunt operatori aerieni din Europa.

Compania olandeza KLM, parte a grupului Air France KLM, ocupa cea mai buna pozitie in top, dintre toate companiile europene, clasandu-se pe locul al cincilea si fiind singura din top zece.

Urmatoarea companie europeana din clasament este Lufthansa, pe locul al 12-lea. Alti patru operatori aerinei din Europa ocupa pozitii in top 20 cele mai sigure companii: Tap Portugal, British Airways, Virgin Atlantic si Air Berlin. Scandinavian Airlines, cunoscuta sub acronimul SAS, este cel compania europeana cel mai prost clasata, ocupand locul 48.

Iata topul celor mai sigure zece mari companii aeriene din Europa, potrivit JACDEC:

1. KLM

2. Lufthansa

3. TAP Portugal

4. British Airways

5. Virgin Atlantic

6. Air Berlin

7. EasyJet

8. Thomson Airways

9. Swiss

10. Ryanair

Compania TAROM nu figureaza in clasamentul JACDEC, care ia in calcul doar cele mai mari 60 de companii la nivel mondial.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea